afectiunile-ficatuluiSteatozele hepatice
Steatoza hepatică este o noţiune destul de contro­versată, deşi e cea mai simplă afectare hepatică, care este complet reversibilă, dacă se abordează corect.

Se descoperă de obicei întâmplător, la examinări ecogra­fice ale unor persoane care de regulă nu au manifestări clini­ce hepatice, sau acestea sunt minore. I se mai spu­ne şi „în­căr­care grasă” a ficatului, deşi mulţi dintre subiecţi nu au o alimentaţie bogată în grăsimi, nici măcar afecţiuni meta­bolice ale lipidelor, iar unii nu consumă alcool. Dar o anam­neză mai detaliată relevă că alimentaţia lor include multe produse procesate, cu nume­roşi aditivi alimentari, cu car­ne multă sau asocieri grele (exemplu: carne şi brânzeturi la aceeaşi masă), mese neregulate – fie prea frecvente, fie rare, dar abundente şi la ore târzii. Ca urmare, întreg aparatul digestiv este forţat să lucreze prea mult, greu, şi cu substanţe nefo­lositoare, ce trebuie epurate. Cum ficatul este organ depurativ, iar prin el trec toate materiile absorbite din intestine, aici se vor depune toate E-urile şi alte toxine ce nu pot fi vehiculate suficient de rapid în raport cu cantităţile ingerate. Atunci apare aspectul ecografic de steatoză. Am putea-o numi şi hepatopatie cronică ali­mentară. Uneori se poate produce moartea unui mic număr de celule hepatice, mai ales dacă pacientul are parte şi de stres, ceea ce determină o uşoară creştere a transaminazelor.
Remedii
În steatoză, trebuie în primul rând corectată ali­mentaţia, inclusiv lichidele nefavorabile consumate, adică alcool şi sucuri artificiale. Spre a curăţa ficatul, foarte eficient se arată ceaiul de Trei-fraţi-pătaţi împre­ună cu zeolit; ambele modulează şi imunitatea. Ca să se degajeze şi căile biliare, e bună pudra de Rostopască sublingual, eventual Anghinare. Iar baza terapiei de refacere o constituie troficele hepatice – polenul, armu­rariul; şi regeneratoare – lăptişorul de matcă.

Hepatitele acute cu virus A

Tratamentul cel mai spectaculos s-a arătat a fi prin „tăierea sub limbă” sau pe frunte. Este o tehnică consi­derată simplă în Medicina Tradiţională Chineză, dar „băbească” la noi. Cu adevărat, o practică doar câteva babe răzleţe şi un terapeut cu veche experienţă, din Pe­troşani. Dintre medicii noştri, numai câţiva acupunc­turişti o abordează. Deşi medicina convenţională nu recunoaşte metoda, totuşi, ea se învaţă la cursurile de acupunctură, unde am aflat şi explicaţia. Atunci când ficatul este supraîncărcat printr-o inflamaţie, cum e cazul hepatitei acute cu virus A, dacă se face o incizie mică la nivelul venei, se scurge o anume cantitate de sân­ge, de obicei închis la culoare, cu miros neplăcut şi coagulare rapidă. Este un sânge stagnant, încărcat toxic, a cărui eliminare descarcă ficatul. Rezultatul este dez­in­flamarea imediată a ficatului. Pacienţii sunt îndem­naţi să aibă un regim alimentar de cruţare (inclusiv fără alcool), timp de circa o săptămână. Capacitatea de efort revine spectaculos şi pacienţii sunt apţi de muncă după o săptămână. În cazul tratamentelor convenţionale, inflamaţia poate dura două-trei săptămâni, iar regi­mul de cruţare este recomandat timp de un an. Ca­pa­citatea de efort revine mai lent, pacienţii sunt apţi de muncă după aproximativ 30-45 de zile.
Conform descrierii chineze, metoda incizării venei sublinguale se poate aplica şi în alte situaţii de supraîncărcare hepatică, cu condiţia ca para­metrii coagulării sângelui să fie în limite normale.

Remedii
Cu sau fără această procedură, terapia cu pro­duse apicole, plante medicinale şi dietă poate să fie foarte eficientă. În acest caz, pe primul loc sunt propo­lisul şi lăptişorul de matcă, cu puternice efecte anti-virale şi anti-inflamatoare; apoi polen şi ceaiuri de Trei fraţi pătaţi, Pufuliţă cu flori mici, Sulfină, coajă de Salcie.

Hepatitele B, C şi D

Sunt cu mult mai greu de tratat decât hepatita A, aproape imposibil de abordat corect medical, îndrăz­nesc să spun. Şi asta, nu pentru că nu am avea mijloa­cele naturale eficiente de luptă împotriva agenţilor aces­tor suferinţe, ci din cauza unui complex de factori exteriori sferei terapeutice curative. În primul rând, în sistemul medical se face la modul general mai puţină prevenţie decât ar fi necesar. Deficienţe de igienă şi de educaţie în igienă la nivel şcolar, educaţie sexuală deficitară, malpraxis prin transfuzii de sânge infestat, folosirea de instrumentar incorect sterilizat (se pare că stomato­logia ar fi pe primul loc), sunt câteva cauze ale tabloului morbidităţii virale hepatice. Aşa s-a ajuns ca în România să se raporteze 1.000.000 de cazuri de hepatită cronică B şi tot atâtea cu virus C (în 2010). Incidenţa bolii este enormă, suntem campioni europeni la hepatita C.
În plus, în medicina oficială, necu­noaşterea şi, mai grav, nerecu­noaşterea medicinei naturiste şi a rezultatelor ei în tratarea bolilor cronice conduc la utili­zarea strictă a unor medicaţii cu valenţe curative limitate, dar pentru care atât raportul beneficiu/risc, cât şi costurile nu sunt în favoarea bolnavilor. Ca să dăm un singur exemplu, Interferonul a fost şi este folosit pe scară largă în tratarea hepatitelor B şi C. Producătorii anunţă cu seni­nătate de la început că rata de succes este mică, de apro­xi­mativ 20%, după părerea noastră inaccep­tabilă pen­tru un medicament. În plus, ce nu se declară este că, după circa un an, la pa­cienţii trataţi apar recăderi. Adică virusul, care iniţial dis­păruse, reapare. Dar efectele adverse sunt teribile; sunt ex­cepţii cei care nu au urmări nefavorabile.
În ceea ce priveşte preven­ţia prin vaccinuri, eu personal, din ceea ce cunosc, nu o reco­mand. O să re­curg la un simplu exemplu. În Franţa, în urmă cu mai mulţi ani, când s-a administrat un vaccin împotriva hepatitei B, s-a constatat că la un interval de 3-4 săptă­mâni după vaccinare, mulţi dintre oameni au dezvoltat simptome ale unei boli neuro-degene­rative severe, sclero­za multiplă. Numă­rul bolnavilor s-a ridi­cat la aproximativ 15.000, care s-au şi constituit într-o asociaţie ce a intentat proces producă­torului de vacci­nuri.
O altă piedică pentru o terapie fi­delă constă în lipsa posibilităţii de a ur­mări corect medical evoluţia prin pris­ma încărcăturii virale. Adică, în primul rând detec­tarea în laboratoare a vire­miei. Pacientul, speriat de prezenţa viru­sului, doreşte mai mult decât orice să vadă în analizele medicale cum aces­ta dispare sau măcar scade cantitativ. Omul bolnav este uşor impresionabil, iar noţiunea de laborator şi halatele albe impun ab initio premisa unui rezultat de încredere. Totuşi, în timp, am constatat necorelaţii bizare între parametrii urmăriţi. Am văzut numeroase situaţii în care, clinic, pacienţii evoluau bine, ecografic erau staţionari, sau cu o anume evoluţie în bine, transaminazele în descreştere, dar graficul vire­miilor făcute lunar era un zig-zag cu varia­ţii inexpli­cabil de mari. De aceea, am solicitat unor pacienţi care şi-au permis financiar realizarea viremiei în două oraşe diferite, cu prelevare de sânge în aceeaşi zi. Caz con­cret, la Timişoara – rezultatul s-a dat în câte­va zile, 19 milioane unităţi virale, iar la Sze­ged, în Ungaria, rezul­tat după 3 săptămâni, 11 milioane. Dife­renţa vorbeşte de la sine.
Din păcate, imprecizia şi nesiguranţa s-au extins astăzi şi la alte analize uzuale, care pot varia de la anor­mal la normal sau invers, dacă sunt făcute în diverse laboratoare. Am înţeles mai târziu care sunt motivele, după ce am aflat despre metodele variate de lucru folo­site, aparatura şi fineţea necesară la programarea ei, kiturile care din raţiuni comerciale se folosesc adesea după depăşirea termenului de valabilitate… Poate şi din aceste motive, dacă vă uitaţi dedesubtul rezultatelor analizelor dvs., cele mai multe laboratoare se declară proprietarele acestor investigaţii, deşi plătite de dvs. sau stat, şi interzic copierea sau transmiterea acestora în orice mod, fără acordul lor.
Problema cea mare este că, în acest fel, nu se poate urmări fidel eficienţa nici unui tip de tratament; adesea, şi diagnosticarea e dificilă. În plus, schemele de trata­ment, remediile prescrise şi terapeuţii pot fi puşi într-o lumină proastă din pricina erorii altora. Toate se întorc împotriva pacienţilor, care nu de puţine ori, prin rezul­tatele de neînţeles, ajung depresivi. Prinşi într-un cerc vicios, aceste depresii aduc mani­fes­tări clinice patolo­gice şi căderi ale sistemului imunitar. Aşa se face că tra­tarea hepatitelor cronice virale devine o aventură.

Remedii
Cu toate acestea, medicina naturistă dispune de mijloace antivirale eficiente, ce sunt şi probate ştiinţific în multe la­boratoare din lume. Propolisul este poate cel mai puternic, alături de lăptişorul de matcă. Totodată, ele reglează şi imuni­tatea. În aceste hepatite, este nevoie de doze mari de antivirale, imu­nostimulatoare şi imuno­modu­latoare. Recomandăm comple­men­tar produse cu Echinacea.
În ceea ce priveşte propo­lisul, noi am folosit cel mai mult o tinctură cu concentraţie de 30% propolis, în alcool de 70 de grade, în amestec cu miere, dar şi alte tipuri de ex­tracte. Dozele au mers de la de două ori câte 2 mililitri, până la de trei, patru ori, câte 3-4 ml/zi, de la caz la caz, în funcţie de starea generală a bolnavului, vârstă şi greutate. Aş vrea să nu vă miraţi prea tare de administrarea tincturii de propolis. Chiar dacă aceasta conţine o anume cantitate de alcool, mierea cu care o amestecăm are un efect de tamponare. Iar efectele benefice ale principiilor active din propolis, care sunt puternic biodisponibile în acest tip de extract, sporite fiind prin amestecarea cu miere, întrec cu mult incon­venientele unei mici cantităţi de alcool. Practica înde­lungată ne-a arătat că mixtura ac­ţio­nează bine. Uneori, indicăm pentru fiecare mililitru câte o linguriţă de mie­re. Adesea, sunt întrebată cum măsurăm un mililitru. Simplu, cu seringa. La orice far­macie găsiţi seringi mici de 5 ml. Este foarte utilă mas­ticarea îndelungă înainte de înghiţire, pentru că aşa cum am mai menţio­nat, la nivelul cavităţii bucale se petrece o absorbţie promptă şi eficientă.
Lăptişorul de matcă este un alt remediu care are un cert efect antiviral, cât şi de refacere a structurii hepa­tice degradate. Am obţinut foarte bune rezultate în tratarea hepatitelor cronice, utilizând lăptişor de matcă în doze mari, de 4 ml pe zi.
Polenul crud este de nelipsit pentru ficat, pentru că are un cert efect hepatotrofic, prin aport de proteină de cea mai bună calitate, uşor biodisponibilă, minerale care acoperă întreg spectrul organismului uman, ca şi vitamine numeroase şi enzime. Este esenţial pentru întreţinerea şi regenerarea celulelor.
Mierea este şi ea un foarte bun energizant şi trofic hepatic. Am putut să văd muncitori agricoli, învederaţi consumatori de alcool, cu ficatul afectat, cât şi mari fu­mători, a căror stare generală, aspect al feţei şi al pielii s-au schimbat după un consum serios de miere. Oricând se poate face o limonadă îndulcită cu miere. Orice de­sert pentru un bolnav de ficat ar trebui să includă şi mie­re sau produse cu miere. Oricare tip de miere este eficient, dar la rigoare ar fi mai bună mierea de mană, mai bogată în minerale, mai întăritoare pentru un orga­nism tarat şi pentru imunitate. De asemenea, mierea de cimbrişor, cu efecte antimicrobiene.
De menţionat cazul particular al diabeticilor. La aceştia, tinctura de propolis are şi un efect hipogli­ce­miant, ca şi lăptişorul de matcă, de altminteri. Însă ames­­tecul cu prea multă miere poate conduce la creş­terea glicemiilor. Ei pot pune tinctura de propolis pe tărâţe sau pâine. Unele persoane preferă în apă sau ceai, dar nu recomandăm, căci precipită rezinele.
Mierea este permisă la diabetici în cantitate de numai 2-3 linguriţe pe zi, despre care studiile şi practica au arătat că poate chiar ajuta la controlul glicemiilor. Este preferabilă mierea de salcâm, care conţine mai mul­tă fructoză şi mai puţină glucoză. La fel, cea de castan.
Apilarnilul este un produs care singur, sau în com­binaţie cu mierea şi polenul, ridică vizibil vitalitatea ori­cărui pacient hepatic. În plus, aportul său excep­ţio­nal de nutrienţi îl recomandă pentru regenerarea celu­le­lor hepatice. Îndrăznesc să spun, prin prisma cunoş­tinţelor dobândite în ultimii ani, că utilitatea acestui produs în tratarea hepatopatiilor şi patologiei conexe lor este certă, iar efectele – spectaculare, uneori.
Dintre plante, experienţa ne-a arătat că Armurariul este între cele mai bune, cu efect hepato-protector. Expli­caţia se află în complexul fito-chimic al acestei plante, care conţine principiul activ numit silimarină. Silimarina în forma sa naturală acţionează sinergic cu celelalte componente cunoscute ale plantei, iar efectele sunt mult superioare extractelor disponibile în pastile. Dar biodisponibilitatea şi eficienţa ei maximă se obţin printr-un mod particular de administrare. Adică, nu ca ceai, nici tinctură, ci pulbere ca atare, realizată din achenele (fructele) plantei. Dvs. veţi găsi pe rafturile magazinelor „Ceai de armurariu” (un produs de bună calitate oferă firma Larix), care conţine aceste achene, numite şi fructe de armurariu. Nu faceţi ceai, ci măcinaţi-le în maşina de cafea, încât să obţineţi o pulbere. Măcinaţi doar cantităţi mici, pe care le păstraţi la frigider, în borcan de sticlă cu capac înfiletat. Altminteri, princi­piile active se pot oxida. În continuare, trebuie ţinut cont că absobţia principiilor active (silimarina) se face optim pe stomacul gol, în prezenţa anumitor uleiuri. Aşadar, puteţi lua pulberea împreună cu nucă sau alune măcinate, de 1-2 ori/zi. O masticaţie bună favorizează absorbţia principiilor active în stomac, dar şi absorbţia esenţelor produsului la nivelul cavităţii bucale. Apoi se poate bea puţină apă, caldă de preferinţă. Timp de minim 30 de minute nu luaţi nimic altceva!
Parte integrantă din terapie este dieta. După cum au spus egiptenii, mâncarea este sursa tuturor relelor. Pentru pacienţii hepatici, regimul alimentar trebuie să fie de cruţare, foarte uşor şi atent constituit. E indicat să fie bazat pe vegetale (cereale, legume, leguminoase, se­minţoase, fructe), cu mese regulate, la inter­vale de timp care să permită digerarea com­pletă înainte de o nouă ingestie. Carne şi brânzeturi cât mai puţine, fiind greu dige­rabile. În schimb, supa de carne e hrăni­toare şi digestă.

Cirozele hepatice

Ciroza hepatică este o suferinţă provo­cată de moar­tea unei părţi a celulelor, aso­cia­tă cu o sclerozare a ţe­su­tului hepatic. Se dezvoltă o reţea fibroasă care restric­ţionează celulele normale rămase şi alterează circui­tele funcţionale normale. Este una din prin­cipalele cauze de mortalitate din ţările con­siderate dezvoltate, iar consu­mul de alcool este principala ei cauză. Sunt numeroase alte situaţii care conduc la ciroză, între care mai frec­vente toxicitatea cronică (inclusiv medi­camentoasă) şi hepatitele cu virusuri B, C şi D. În stadiile ultime de gra­vitate, ciroza poa­te genera ascită, varice esofagiene şi chiar afecta funcţionarea creierului (encefalopatie he­pa­tică). Ascita, adică acumularea de lichid în pe­rito­neu, jenează respiraţia când ajunge la volum mare, uneori atât de mult, încât necesită inter­venţie evacua­torie micro-chirurgicală de urgenţă. Varicele esofagiene mari şi fragile pot sângera, cu scurgerea iniţială a sân­gelui în stomac, unde se digeră, apoi se elimină prin văr­sătura „în zaţ de cafea”. Ence­falopatia hepatică se datorează toxi­cităţii ajunse în sânge, care afectează funcţio­narea creierului, de la confuzie până la comă. Dacă, sub terapie, asemenea incidente se reduc şi înce­tează, e primul semn de eficienţă şi răspuns bun din partea organismului pacientului. Trata­mentul cirozei şi al complicaţiilor ei este practic tratamentul cauzei care le-a provocat.

Remedii
În terapie, se utilizează remediile mai înainte des­crise. Tinctura de propolis o dăm de 2 ori/zi câte 2-3 ml. Pentru o mai bună regenerare hepa­tică, lăptişorul de matcă se poate da în doze mai mari, 6-10 ml pe zi. Armurariul, de două ori/zi. Se adaugă zeolit, cu bune efecte detoxifiante şi care ajută la eliminarea ascitei, dacă e cazul. Se alternează ceaiuri de Trei-fraţi-pătaţi, Sulfină, Pufuliţă cu flori mici, Gălbenele, Urzici, Cim­brişor. Bineînţeles, după nevoile particulare ale fiecărui pacient, se pot adăuga alte plante autoh­tone sau descrise în medi­cinele orientale.
Am să dau câteva exemple concrete cu referire la ciroza hepatică, care răstoarnă preconcepţia des­pre imposibilitatea tratării acestei afecţiuni.
Primul este un bărbat de 50 de ani, tatăl unei cunoş­tinte, locuitor la sat. Ne-a solicitat ajutorul pentru trata­rea unei ciroze hepatice considerate în fază terminală. Me­dicii au refuzat să-i extragă a treia oară ascita, în cantitate mare, care se refăcuse. Omul stătea acasă, abia respira şi nu se mai putea deplasa, aşa că i-am indicat o terapie iniţială simplă, inspirată de la cursurile de Ayur­veda. Ca alimentaţie, i-am spus să bea doar lapte dulce (de la capră sau vacă), oricât doreşte, pe parcursul zilei, dar luat la interval de minimum 3 ore. Fără nici un alt fel de aliment. Ca remedii: zeolit 3×1 linguriţe/zi, şi pulbere de pelin, 3×1 linguriţă rasă/zi, ambele pe sto­macul gol, timp de 2 săptămâni iniţial, urmând ca apoi să stabilim continuarea în funcţie de evoluţie. În acest interval, lichidul de ascită s-a resorbit. Exista, în mod evident, o speranţă, cu un trata­ment bine continuat. Dar în mintea pacientului, cu o prea puţină înţelegere a mecanismelor vieţii, vindecarea era deja produsă. A părăsit tratamentul, s-a întors la lucru şi a revenit la pof­tele sale anterioare: grătarul şi vinul. Aproape peste noapte, după spusele familiei, ascita s-a refăcut, cam la jumătate din volumul iniţial. A intrat în depresie şi în ur­mătoarele două săptămâni s-a stins din viaţă.
Consider util să fac aici o paranteză. Laptele proas­păt muls, încă nerăcit, este considerat în Ayurveda un elixir. Subliniez, când spun lapte, şi când Ayurveda – cel mai vechi şi mai coerent sistem medical din lume – spune lapte, înţelegem produsul glandelor mamare ale vacii, caprei, bivoliţei, oii etc. Scuzaţi-mi ironia, dar între laptele adevărat şi lichidul alb pe care îl vând supermarketurile, sub numele comercial de „Lapte”, este o diferenţă ca de la cer la pământ. Laptele este considerat de nutriţionişti ca fiind un aliment complet. Şi este corect. Dacă nu ar fi aşa, copiii alăptaţi nu s-ar dezvolta. Oricum, există sensibile deosebiri, în ceea ce priveşte vitalitatea şi dezvoltarea în general, între copiii alăptaţi la sân şi cei hrăniţi cu lapte praf. La fel, sunt severe diferenţe între efectele „Laptelui” de vacă vân­dut în cutii, pe rafturile magazinelor, şi ale celui inte­gral, produs şi vândut de ţărani. Din păcate, degradarea morală din societatea modernă face ca şi unii dintre ţărani, cu gândul de a obţine mai mulţi bani, să extragă grăsimea, cu maşini casnice de făcut smântână, apoi să le vândă separat, smântana şi laptele degresat. Ori adaugă apă etc. Dar acest lapte, deşi falsificat parţial, cel puţin nu este denaturat sau aditivat chimic. Final­mente, dacă aveţi o sursă de lapte adevărat, beneficiaţi de un aliment integral, de bună calitate. Evident, nu dis­cutăm aici de cazuri particulare, cum e intoleranţa la lactoză a unor persoane. În orice caz, merită precizat că laptele natural, corect consumat, în cadrul unei ali­mentaţii variate şi echilibrate, nu poate fi responsabil de producerea sau progresul cancerului. Materiale exage­rate produse şi difuzate prin Internet influenţează în mod greşit opinia publică. Dacă ar fi fost aşa, dacă lap­tele ar fi responsabil de producerea cancerului, India sau Mongolia ar fi fost acum depopulate. Iar noi, care trăim într-o ţară de agricultori şi păstori, denumită pe vremuri ţara laptelui şi a mierii, ar fi trebuit să nu mai existăm de mult. Să ne mai reamintim că sacerdoţii daci, cei ce conduceau destinele poporului, se hrăneau o viaţă întreagă cu vegetale, lapte şi miere.
Al doilea exemplu: soacra mea, trăitoare la Baia Mare, a fost diagnosticată, în anul 2001, la vârsta de 70 de ani, cu ciroză hepatică. Sub terapia indicată la spital (strict medicamentoasă, Essentiale forte), ajunsese în jumătate de an cu ascită de volum foarte mare. Arăta ca o gravidă în luna VIII-IX şi dobândise varice esofa­giene, care au generat „vome în zaţ de cafea”. Speranţa de viaţă – şase luni. Am adus-o la noi şi am început tratamentul. În primul rând, o mâncare de calitate, pen­tru că după decesul soţului se neglijase. Am administrat dimineaţa şi seara o linguriţă de pulbere de armurariu, în locul pastilelor de Essentiale. De două ori pe zi, am dat argilă. La vremea respectivă, nu cunoşteam zeolitul, pe care acum îl considerăm mai eficient, după expe­rienţa acumulată din 2006 încoace. Dar, în mod evi­dent, şi argila este un produs deosebit de bun, cu valoa­re detoxifiantă. Dacă zeolitul se poate administra sim­plu, ca pulbere, bând apă spre a-l înghiţi, în cazul argilei trebuie procedat altfel. Se pune la înmuiat în apă timp de 12 ore. Înainte de administrare se agită spre a intra în suspensie şi se bea întreg conţinutul vasului, argila şi apa respectivă.

Ca să fie medicament, mierea trebuie să provină din zone nepoluate

Dimineaţa, am administrat polen şi lăptişor de matcă. De două ori pe zi, tinctură de propolis, ameste­cată cu miere. Iar pe parcursul zilei, ceai de Urzică si Sulfină (care acţionează bine pe epiteliul renal, pentru eliminarea ascitei, dar ca decoct), trei căni pe zi. Ca ultim ingredient, bună dispoziţie şi viaţă în aer liber. În următoarele două luni, lichidul de ascită a scăzut trep­tat, până s-a redus complet. Au dispărut pentru tot­deauna vărsăturile „în zaţ de cafea”. Bănuim că şi varicele esofagie­ne, deşi nu a mai mers să facă analize. După încă câteva luni, s-a întors la Baia Mare, unde trăieşte în continuare. Iar la zile mari, mai gus­tă câte un lichior cu prietenele din generaţia ei (1928).
Demn de reţinut este că ficatul e organul din corp care are cea mai mare capacitate de regenerare. Însă pentru aceasta, organismul are nevoie de bune remedii cu rol nutritiv, rege­nera­tor, protector şi depurativ, aso­ciate cu un regim alimentar şi de viaţă adecvat. Expe­rienţa practică ne arată că organismul are o capa­citate deosebită de refacere, însă oamenii în­şişi, prin propriile decizii şi acţiuni, fac ca acest lucru să fie, arareori, po­sibil.

Dr. Cristina Aosan

Sursa articol: Formula AS