Am auzit despre terapia Bowen în urmă cu aproape un an. Am avut o mică problemă
în zona lombară și un coleg de serviciu – din dorința de a mă ajuta – mi-a vorbit
despre doamna Luiza Predescu și terapia prin care corpul se vindecă singur. Față de
problemele de sănătate deosebit de grave cu care se confruntă atît de mulți oameni ,
problema mea era una minoră. Am fost deschisă însă și  înspre a încerca și alte
variante de ameliorare a durerilor , mai ales că nu sunt adepta principiului de „ a
face farmacie în burtă” .  Nu pot să spun că mergând la prima ședință de terapie aș fi
avut așteptări ca durerea să dispară pur și simplu, și lucrurile nici nu    s-au petrecut
așa. DAR în decurs de două săptămâni, adică după trei ședințe , pe nesimțite am
început să constat că puteam să fac din ce în ce mai multe mișcări , mișcări care nu
erau posibile înainte de terapie. Am continuat cu terapia și după ce problema
lombară s-a remediat total. De ce ? Pentru că această terapie este benefică și
oamenilor sănătoși . Toți factorii de mediu,  factorii sociali, oamenii cu care
interacționăm direct sau indirect, reprezintă un complex care ne influențează viața, și
din nefericire nu doar pozitiv! Așa încât, este de dorit să conștientizăm că această
„mașinărie perfectă” care este organismul nostru poate funcționa în limite
rezonabile, dacă ai șansa să te întâlnești cu terapia Bowen. Nu pot să închei fără
câteva cuvinte despre terapeut : doamna Luiza Predescu este un om foarte generos,
este o persoană foarte pasionată și foarte dedicată în tot ceea ce face pentru
oameni.Ca pacient , în orice stare te-ai afla la sosire, după o ședință de terapie cu
siguranță vei pleca liniștit, echilibrat, încărcat cu energie pozitivă ! În concluzie,
terapia Bowen este folositoare tuturor, chiar și oamenilor sănătoși.

F. Dimulescu – 54 de ani – Telefon indisponibil, conform Regulamentului General Privind Protecţia Datelor

1 octombrie 2019