Extrem de simplu din momentul în care terapeutul a învățat dispunerea nervilor și fiziologia lor. Obiectivul principal al oricărui tratament DNM este de a reduce durerea care împiedică mișcarea. Toate tehnicile folosite în cadrul DNM sunt neurodinamice, aceasta însemnând că scopul lor e acela de a mobiliza nervii, de a le oferi mai mult spațiu de glisare, înlăturând compresiunile și permițându-le o mai bună vascularizare și un mai bun drenaj. În plus, orice tehnică DNM aplicată este una interactivă, terapeutul ține cont de ghidarea oferită chiar de pacient din momentul în care acesta începe să deplaseze pielea într-o direcție sau alta, folosind un dispozitiv special cu o bună aderență la piele, astfel încât deplasarea pielii să fie una confortabilă. În momentul în care terapeutul DNM identifică poziția optimă în care se produce relaxarea nervului sau nervilor afectați , senzația de durere dispare, iar pacientul resimte o ușurare , chiar una manifestă, în majoritatea cazurilor e însoțită de o respirație profundă, ca un oftat de eliberare. Această tehnică se poate aplica în ședință distinctă, dar și în aceeași ședință cu cu alte terapii corporale ( Bowen, Niromathe ) , cu condiția să se execute înainte și se lase un interval de minim 5 minute înainte de a trece la o procedură Bowen sau Niromathe, caz în care efectul cumulativ va avea o eficiență sporită. Mai mult de atât, cunoscând și DNM, terapeutul are șansa de a înțelege mult mai bine cu ce se confruntă pacientul și, în consecință, să aleagă mult mai precis din multitudinea procedurilor pe care le cunoaște, pe aceea care i-ar fi de cel mai mare ajutor acestuia în situația dată.