Cine este terapeutul Bowen, Niromathe și DNM?

Educație – Formare

  • Liceul Ienăchiță Văcărescu – Târgoviște, promoția 1978
  • Facultatea de Litere, secția română-franceză – București, promoția 1983
  • 2008 – Cursuri autorizate tehnician maseur (masaj somatic și de întreținere, reflexoterapie, balneofizioterapie) – Casa de sănătate Dragomir, promoția 2008
  • 2008 – Licențiată a Academiei Bowen din Australia (instructor superior – Andrew Zoppos)
  • 2009 – terapeut Bowen nivel avansat (instructor superior – Andrew Zoppos)
  • 2012 – București – terapeut Bowen nivel master ( instructor superior – Oswald Rentsch, președintele Academiei Bowen din Australia)
  • 2014 – curs de recapitulare / perfecționare ( instructor superior – Andrew Zoppos )
  • 2015 – curs ,,Art of Bowen” (instructor superior – Alastair Mc Loughlin , Marea Britanie)
  • 2016 – curs specializat “Terapia Bowen și diabetul” – Robyn Wood, instructor superior Bowen, Australia.
  • 2016 – curs specializat ,,Tehnica Bowen pentru dureri cervicale”- Robyn Wood, instructor superior Bowen, Australia.
  • 2017 – Paris – terapeut Niromathe ( instructori : dr. Raymond Branly și Thierry Vandorme, fondatorii metodei Niromathe. )
  • 2018 – curs specializat “Evaluarea articulară specifică și echilibrul Bowen” – Michael Quinlivan și Karen Hedrick , instructori superiori Bowen, Australia.
  • 2019 – Bruxelles – terapeut DNM – DermoNeuroModulare (expert formator internațional – Louise Tremblay, director al  Academiei Internaționale de Metode Terapeutice Contemporane – AIMTC, Canada)

De ce am devenit terapeut

Cu siguranță, dacă ați ajuns pe această pagină, s-ar putea să vi se pară curios drumul de la profesor de română la terapeut Bowen, iar,mai apoi, Niromathe și DNM . Totuși, câți dintre noi nu-și doresc la un moment dat să încerce și alt drum, altă activitate, altă perspectivă asupra vieții? Eu fac parte dintre aceia care s-au decis la un moment dat să o ia de la capăt cu învățatul și cu examenele, găsind că e absolut firesc să încerc să răspund și unei alte chemări profesionale, decât celei inițiale, de profesor.

Dorința de a mă califica în domeniul sănătății s-a conturat de-a lungul anilor, poate uneori chiar fără să-mi dau seama, trecând prin diverse situații de-a dreptul dramatice, care mă priveau pe mine sau pe cei apropiați și pentru care medicina clasică nu a avut soluții sau a avut soluții greșite, corectate cu greu sau deloc. Curiozitatea intelectuală orientată spre acest domeniu al sănătății a pornit la început din nevoia disperată după o speranță, oricât de firavă și, în egală măsură, din revoltă în fața unui diagnostic necruțător (și greșit! ) primit la doar 31 de ani. Multe alte situații, pe care le-am trăit sau la care am asistat ulterior, au conturat încet dar sigur această dorință de a ști mai mult, de a mă informa și, în cele din urmă, de a mă instrui într-un cadru adecvat în domeniul terapiilor complementare. Așadar, a fost ca un fel de ironie a sorții, căci nu am ajuns la terapia Bowen pe drumul vocației, așa cum îi sta bine unui terapeut, ci pe un drum al ghinioanelor, care întâi m-au speriat și m-au copleșit, apoi m-au revoltat și m-au determinat să-mi schimb radical atitudinea. Cei care au probleme de sănătate înțeleg exact sentimentul de pierdere a controlului și toate fazele prin care treci, de la groază la revoltă, de la neputință la decizia de a lupta, de a găsi soluții chiar și acolo unde totul pare pierdut.

Diplome și certificări Bowen / Niromathe / DNM

Practic terapia Bowen de 15 ani și am ales acest drum și nu altul, pentru că, după multe căutări, conceptul de bază al acestei terapii mi s-a părut simplu și logic, prin urmare suficient de incitant încât să-mi capteze interesul și să mă determine să mă înscriu la primul curs. Am înțeles chiar de la acest prim curs că funcționează și este cu adevărat eficientă, pentru că a funcționat pe mine, după două zile de curs teoretic și practic, scăpasem de niște dureri de spate cu care deja mă obișnuisem și eram toată numai energie și zâmbet. De fapt, cred că definiția corectă a unei terapii care funcționează este aceea de „terapie care își face efectul chiar și pe sceptici”. Spun asta pentru că și eu, ca și toți aceia care s-au confruntat cu eșecuri ale medicinii alopate, devenisem o mare sceptică în privința „științelor de a vindeca” de orice fel de natură. Terapia Bowen m-a convins prin simplitate și eficiență, schimbându-mi în bine starea de spirit, starea de sănătate, tonusul fizic și psihic general, după care am descoperit că îi pot ajuta și pe alții și că, chiar dacă sunt și cazuri în care nu pot redresa complet starea de sănătate a unui pacient, măcar îi pot ameliora simptomatologia și nu risc să-i fac vreun rău.
Nu mă autointitulez „vindecător” și nici nu cred că terapia Bowen este un leac universal; știu însă că această terapie are calitatea extraordinară de a aduce un plus de confort și de stare generală mai bună, chiar și acolo unde nu poate vindeca, iar pentru unii acest lucru, care poate părea minor, reprezintă foarte mult. Știu, de asemeni, că sunt destule situații în care face adevărate minuni, încât aud frecvent fraza „Să vă dea Dumnezeu sănătate ca să ne puteți ajuta și altădată, dacă vom mai avea nevoie”. Am avut de-a lungul timpului pacienți atât de afectați de problemele lor de sănătate, încât mi-am spus în sinea mea că nu am nicio șansă să-i ajut și singurul motiv care m-a determinat să aplic pentru ei prima ședință de terapie, a fost acela că nu am fost capabilă să-i privesc în ochi și să le spun că nu cred că-i pot ajuta… chiar mi-am dorit în secret să nu se întoarcă la o a doua ședință consumându-și și ultima fărâmă de energie; nu i-am descurajat, dar nici nu i-am încurajat să revină. Când însă un astfel de pacient se întoarce după o săptămână zâmbitor, vizibil mai energic și într-o formă fizică mai bună, inevitabil ajungi la concluzia că terapia Bowen își merită cu adevărat numele de „terapie”, iar ca terapeut îi mulțumești în gând lui Tom Bowen – genialul ei inventator.

Practicam deja de 9 ani terapia Bowen cu rezultate bune și foarte bune, dar și cu eșecuri, căci nicio terapie nu este un panaceu, un leac universal când am primit o invitație din străinătate să particip la un curs de formare ca terapeut pentru o metodă osteopatică relativ nouă – NIROMATHE . Obișnuită fiind să mă informez constant și să colaborez ( atât cât e posibil cu ajutorul internetului) cu terapeuți din străinătate, am avut șansa să primesc din partea doamnei Louise Tremblay (formator Bowen, Niromathe și DNM pentru spațiul francofon european și pentru Canada) această invitație.

M-am informat despre ce presupune metoda Niromathe și am descoperit că este o tehnică osteopatică suficient de performantă, încât statul francez să ramburseze parțial formarea unui astfel de terapeut (evident … rambursarea e doar pentru cetățenii francezi). Am putut demonstra cu documente că mă calific pentru aceste cursuri (rezervate doar personalului medical sau kinetoterapeuților cu un număr suficient de ore de anatomie și fiziologie în pregătirea lor anterioară), așa că iată-mă în 2017 la Paris ca să studiez metoda Niromathe, dar nu cu cea care-mi făcuse invitația, ci chiar cu creatorii metodei : doctorul Raymond Branly și osteopatul Thierry Vandorme. Eu am fost o surpriză pentru formatori ca prima persoană venită din România special ca să studieze metoda Niromathe, ei au fost o surpriză imensă pentru mine prin calitatea excepțională a cursului în sine, dar, mai ales, a eficienței metodei predate. Poate ar trebui să menționez aici că osteopatia a devenit de curând o disciplină care, în Franța, poate fi studiată în cadrul facultăților de medicină.

În mai 2019 am avut șansa, pe care o urmăream de vreo doi ani, să obțin și specializarea ca terapeut DNM (DermoNeuroModulare). Știam despre această tehnică de terapie manuală, dar aveam nevoie ca acest curs să fie ținut în limba franceză și, preferabil, undeva în Europa. Iar în mai 2019 a fost ținut de către doamna Louise Tremblay (instructor internațional Bowen, Niromathe și DNM) la Bruxelles, în Belgia, așa că n-am stat pe gânduri. Citisem despre tehnică, știam despre bazele ei științifice, despre munca fascinantă a Dianei Jacobs, creatoarea DNM – totul era logic, bine documentat și, mai ales … incitant ! Când te pasionează ceva, cu adevărat, orice descoperire reală și eficientă, cu rezultate indiscutabile în domeniul care te interesează, ți se pare o șansă de progres care nu trebuie ratată. Această nouă specializare nu mi-a oferit doar încă un instrument nou cu care să pot lucra, ci și o viziune mai amplă și mai exactă a celorlalte două, pentru că domeniul neurologiei nervilor cutanați oferă un alt nivel de înțelegere, extrem de complex, asupra terapiilor manuale în general. Sigur că nu e foarte confortabil s-o iei din nou de la capăt cu învățatul, dar unele lucruri pur și simplu merită orice efort ! Mă simt profund recunoscătoare doamnei Louise Trembley, un instructor desăvârșit, cât și doamnei Diane Jacobs , pe care n-am cunoscut-o personal niciodată, dar a cărei muncă impresionantă aduce un beneficiu imens nu doar terapeuților manuali care ajung să o cunoască, ci și medicinei în general.

Practic acum aceste trei terapii, evident în ședințe distincte, în funcție de nevoile pacienților, cu mulțumirea că am la îndemână trei instrumente între care pot alege pe cel mai eficient în raport cu situația dată.  Iar ceea ce m-a atras și m-a convins la aceste terapii manuale nu este doar eficiența lor, ci și maniera de a privi și de a trata corpul uman la modul holistic, ca pe un întreg, nu ca pe un robot alcătuit din piese care se pot defecta, încât „repararea” să se poată adresa doar piesei defecte.

După atâția ani de practică am ajuns, inevitabil, la concluzia că ființa umană este un complex de sisteme alcătuit la modul perfect, funcționând inteligent până la ultima celulă, cu resurse nebănuite de vitalitate și vindecare, că orice dezechilibru la un anumit nivel va afecta întregul și, invers, că orice reechilibrare a unei anumite părți va contribui la reechilibrarea întregului.

Nu aș vrea să înțeleagă nimeni că cine vine la terapie Bowen, Niromathe sau DNM trebuie să întoarcă spatele medicinii alopate; în niciun caz! E de neconceput o lume actuală fără medicina de urgență, chirurgie, stomatologie, antibiotice, investigații medicale, de la cele de rutină, la cele complexe, etc. Așa cum e de neconceput să încerci să-ți redobândești sănătatea doar cu medicamente, fără să-ți pese de propria alimentație, ignorând total factorii stresanți ai propriei vieți, sau făcând mișcare doar cât să te muți de pe un scaun pe altul.

Nu mai trăim demult în evul mediu ca să credem în „leacuri minune” care ne pot vindeca fără participarea noastră conștientă și responsabilă la acest proces. Eu cred în implicarea activă a pacientului în actul redobândirii propriei sănătăți și găsesc că este extrem de utilă îndrumarea acestuia, ca și colaborarea acelora pe care el i-a ales ca să-l ajute. Sunt terapeut Bowen, Niromathe și DNM,  dar îmi îndrum adesea pacienții către diverși medici cu care colaborez – uneori pentru investigații suplimentare, alteori pentru că îmi dau seama că au probleme pe care nici nu le bănuie sau pentru a se convinge singuri prin investigații imagistice sau prin analize de laborator că starea de bine obținută în urma terapiei nu e o iluzie, ci o realitate. De multe ori, pacienții sunt îndrumați către terapie chiar de către medici; din fericire devenim pe zi ce trece o comunitate care se acceptă și se sprijină reciproc, în care nu primează orgoliul profesional, ci dăruirea cu care îți practici meseria spre binele pacienților. De altfel mulți terapeuți Bowen din România sunt și medici și mulți medici aleg să fie tratați de terapeuți pentru diverse afecțiuni.

Cred că e demn de reținut că în Australia, țara de origine, terapia Bowen este inclusă în sistemul asigurărilor de sănătate, așa cum se întâmplă cu metoda Niromathe în Franța ,iar ședințele de terapie sunt recomandate de către medici în paralel cu tratamentul alopat în foarte multe afecțiuni, chiar și înaintea efectuării unei intervenții chirurgicale și după aceasta, pentru o recuperare mai rapidă. Iată, așadar, că profesioniștii din domeniul sănătății pot colabora, fără să-i preocupe vreun clasament al eficienței, ci doar binele celui aflat în dificultate.

Am convingerea că fiecare om e o ființă specială și unică și că merită o atenție specială, iar cel care și-a ales meseria de medic, terapeut sau profesor este un om în slujba celorlalți, deci va trebui să învețe toată viața și să accepte mereu, cu umilință, că nu știe tot, că încă mai sunt multe lucruri de cercetat, de descoperit; și cred că orice efort în acest sens este răsplătit înzecit, căci a putea să-ți ajuți semenii este un dar care lasă în umbră orice satisfacție de ordin material.

Cine este terapeutul Bowen, Niromathe și DNM?
Derulează în sus