Terapia Bowen și secretele fasciei

Pentru că există încă destul de multă nedumerire în privința terapiei Bowen, m-am hotărât, după 10 ani de practică, să scriu un articol, pe cât posibil lămuritor, în această privință.

Unii, care nu au apelat încă la beneficiile terapiei, nu pot crede că așa ceva ar putea funcționa și, pentru că există o modă aproape să emiți judecăți de valoare chiar și din poziția ignoranței totale, se grăbesc să declare ritos că este vorba doar despre efectul placebo.

Deschid aici o paranteză, ca să spun că eu, una, aș fi fericită să pot declanșa un asemenea efect la marea majoritate a celor care vin să-i ajut. Dar știu că lucrurile nu stau deloc așa și că singura mea abilitate este să aplic tehnica Bowen exact așa cum am învățat-o; dacă cineva are vreun merit, acela este Tom Bowen, inventatorul acestei terapii.

Alții, care deja s-au bucurat de beneficiile terapiei, sunt mai uimiți după rezolvarea problemelor decât erau înainte de prima ședință. Iar aceasta e pentru mine dovada clară că nu au venit la cabinet cu încredere oarbă (singura care ar fi putut declanșa multclamatul efect placebo), ci, mai degrabă, cu o timidă speranță, după ce au epuizat restul metodelor clasice.

Și chiar aceste persoane vor să știe cum de au reușit să „se repare”, iar nedumerirea lor conține o stare de contrariere maximă: tocmai au trecut prin niște ședințe cât se poate de blânde, uneori atât de relaxante încât îi adorm de-a binelea — și devine de neînțeles cum e posibil ca efectele să fie atât de serioase.

Și, pentru ca „ceața” să fie și mai densă, încercarea de a înțelege duce la rătăcire totală atunci când îi spui terapeutului că ai dureri de cap, iar decizia este să-ți lucreze o procedură aplicată pelvisului — și, ce să vezi, trec durerile de cap. Sau că ești mereu irascibil, iar terapeutul îți lucrează pe abdomen — și, stupoare, devii calm, senin, ba chiar te miri de ceilalți care se enervează din senin.

Logică, nu magie

Aparent, lucrurile nu au logică; privită din afară, de necunoscători, terapia Bowen pare de neînțeles. Din interior însă, de la nivelul practicienilor care au învățat-o în cadru organizat și au suficiente cunoștințe de anatomie și fiziologie încât s-o înțeleagă, totul este logic, bazat pe principiul cauză–efect.

Alegerea pe care terapeutul o face între numeroasele proceduri învățate și alte numeroase combinații de proceduri se face pe baza unui discernământ riguros, care ia în calcul multe date referitoare la profilul individual al celui tratat. Nimic nu ține de intuiție, fler sau noroc.

Totuși, cred că este bine ca încercării oamenilor de a înțelege „cum e posibil așa ceva?” (am auzit de zeci de ori întrebarea, formulată exact așa) să i se răspundă într-un mod argumentat. Întrebarea nu reflectă doar o simplă curiozitate, ci uneori teama că starea de bine obținută în urma terapiei nu are logică, e pură întâmplare — și că problemele or să revină.

Tom Bowen și darul lăsat omenirii

Așadar, să ne întoarcem la Tom Bowen, inventatorul tehnicii care-i poartă numele. În anii ’50 ai secolului trecut, în Australia, Tom Bowen era deja un nume, datorită succeselor remarcabile obținute în cabinetul său din Geelong, unde trata foarte mulți pacienți.

Recomandându-se ca osteopat, folosea totuși o tehnică complet necunoscută, dar extrem de eficientă. Celor care voiau să știe cum a ajuns s-o descopere, le răspundea că „a fost un dar de la Dumnezeu” — răspuns din care oricine putea înțelege orice, inclusiv să interpreteze răspunsul ad litteram.

Eu, personal, cred că Tom Bowen știa exact ce a inventat (numai așa se explică precizia uluitoare a procedurilor sale). Numai că, fiind atât de mult înaintea timpului său, nu ar fi avut ce și cui să explice — cu atât mai mult cu cât el nu era medic. A preferat ca, la un moment dat, să accepte să-i fie consemnată metoda ca atare, lăsând posterității să înțeleagă, mulți ani mai târziu, ce dar minunat a făcut el omenirii.

Secretul: fascia

Și… mulți ani mai târziu, adică pe la începutul acestui secol, oamenii au început să înțeleagă secretul (sau cea mai mare parte a lui) ce stă la baza terapiei Bowen, și anume fascia.

Naturopații cunoșteau fascia de mult timp; medicina clasică a fost, însă, ceva mai delăsătoare. Abia la începutul secolului actual a început să se preocupe de ea cu adevărat — deși, chiar și acum, fascia e considerată încă un țesut neexplorat suficient!

Așa cum era de așteptat, unul dintre pionierii adevăratei înțelegeri a importanței fasciei în corpul uman este un chirurg: Jean-Claude Guimberteau.

Doctorul Guimberteau a fost format în departamentul chirurgiei plastice reconstructive și estetice la Universitatea Bordeaux din Franța și s-a specializat în chirurgia mâinii, devenind apoi unul din pionierii microchirurgiei și ai transplantului de organe. Realizator și producător a numeroase filme asupra materiei vii, el a pus la punct un nou concept despre organizarea țesuturilor vii și a propus o nouă ontologie pentru arhitectura interioară a corpului uman.

În 2004, Jean-Claude Guimberteau realizează primele filmări in vivo, cu o minusculă cameră endoscopică, asupra fasciei, publicând și o carte în acest sens: Promenade sous la peau („Plimbare sub piele”). Titlul în engleză este Strolling under the skin. (Cei interesați pot găsi filmele pe internet, cu titlurile în franceză sau în engleză.)

Descoperirile sale sunt de-a dreptul fascinante, căci adevărata complexitate a fasciei nu era nici măcar bănuită până la acea dată. Imaginile filmate de el au revoluționat știința și cunoștințele noastre despre fascie. Despre ea, dr. Guimberteau spune:

„Este aparent haotică în organizare, dar e un haos doar aparent; grație lucrului pe fascie, începem încet-încet să percepem anatomia și organizarea noastră arhitecturală internă. Suntem, cu adevărat, o rețea fibrilară. Și asta de la suprafața pielii până la cel mai profund os, până la ultima celulă — totul este legat printr-o rețea fibrilară, al cărei diametru este extrem de variabil, dar continuu. Nu există spații libere, totul este continuu.”

E firesc să fie așa, mi-aș permite să adaug: fascia e un țesut fundamental al corpului nostru, apare în a treia săptămână de viață intrauterină, așa că, ulterior, le va conține pe toate celelalte — ajutându-le, hrănindu-le, susținându-le, protejându-le.

Oricât ar fi de flexibilă și subțire, aparent fragilă, este cel mai important țesut al corpului uman, căruia chiar ea îi dă formă. Nu există vreo mișcare a corpului în care ea să nu aibă un rol; nu există funcție a vreunui organ pe care ea să nu o ajute. S-a constatat de ceva vreme că chiar și informația călătorește prin fascie de 3–6 ori mai rapid decât prin fibrele nervoase.

Fascia este un țesut conjunctiv foarte elastic, în componența căruia intră colagen, reticulină și elastină. Ea îmbracă celelalte țesuturi și organe din corpul nostru, de la mare la mic, într-o rețea continuă, globală. Dacă ne referim la un mușchi, spre exemplu, ea nu îl îmbracă doar în exterior: și fiecare fus muscular, și fiecare microfibră musculară are propriul înveliș fascial, conectat la această rețea globală.

De ce funcționează Bowen pe fascie

Acum, dacă ne reamintim că terapia Bowen este o metodă holistică de revenire la echilibru a corpului, înțelegem și de ce: adresându-ne anumitor locuri precise de pe corpul pacientului, este inevitabil să accesăm întregul.

Fiecare mișcare de tip Bowen ia în calcul restabilirea funcționării optime a fasciei și faptul că ea e dispusă mai ales longitudinal în corp. Mișcările se fac mai ales transversal peste mușchi, ligamente, tendoane — mișcări care lucrează chiar cu capacitatea de glisare a fasciei, provocând-o, punând o ușoară presiune încât ea să se golească, după care mișcarea propriu-zisă de rolare o eliberează și îi dă voie să se reumple de fluidele proprii, încât să-și restabilească nivelul optim de hidratare și flexibilitate, antrenând restabilirea funcționării la nivel de întreg. Căci, repet: ea este un țesut global.

Acest țesut conjunctiv, prezent în tot corpul și desfășurat începând direct de sub piele, îmbracă mușchi, tendoane, ligamente, susține organele și oasele până la cele mai profunde niveluri — ca o formidabilă pânză de păianjen întrețesută la modul total, realizând echilibrul corpului la fel cum, în arhitectură, unghiurile și distribuirea forțelor se fac pe principiul tensegrității.

Este de la sine înțeles că, acționând la suprafața pielii în anumite puncte precise, se pot realiza deblocări inclusiv la distanță, căci impulsul, odată plecat, călătorește prin fascie sub forma unei vibrații. Acesta e motivul pentru care marea majoritate a pacienților resimt senzații diverse în timpul unei ședințe Bowen.

Cercetări recente asupra fasciei

Subestimată de-a lungul secolelor, fascia suscită acum un mare interes, căci joacă un rol central în sănătatea noastră — și nu doar la nivel osteo-articular. Cercetările la nivel internațional se apropie puțin câte puțin de capătul acestei enigme. În 2007, în SUA, la Harvard Medical School, a avut loc Fascia Research Congress.

În Italia, chirurgul ortoped și profesorul universitar de anatomie Carla Stecco, de la Universitatea din Padova, a studiat fascia și a realizat o lucrare de referință, primul atlas al fasciei din lume: Atlas of Human Fascial Topography (2014). Iată că, după 4 secole de istorie a anatomiei, fascia este, în sfârșit, repertoriată în ansamblul corpului uman.

Desigur, este vorba doar despre acele părți mult mai consistente ale fasciei — cum ar fi fascia toraco-lombară, ilio-tibială, plantară etc. — dar nici chiar acestora nu li se dăduse importanța cuvenită până acum. Carla Stecco spune:

„În ultimii zece ani, cercetările asupra fasciei au cunoscut o creștere exponențială. Noi am plecat, cu adevărat, de la zero. Cunoștințele de anatomie au progresat, avem o mai bună înțelegere a fenomenelor microscopice, moleculare, dar ne rămâne, în continuare, mult de învățat despre fascie.”

În SUA, Thomas Myers, autor al Anatomy Trains: Myofascial Meridians for Manual and Movement Therapists, este cel care a cartografiat pentru prima dată meridianele miofasciale, ajutând la o mai bună înțelegere atât a terapiilor manuale, cât și a importanței mișcării fizice (mai ales a exercițiilor specifice) pentru menținerea unei stări optime de sănătate — menținând, de fapt, integritatea structurală a fasciei.

El spune că structura tensegrității permite o mai bună înțelegere a sistemului fascial ca sistem global: „Oasele noastre plutesc în acest țesut conjunctiv; dacă l-am face să dispară, toată această construcție s-ar prăbuși.”

În Germania, Siegfried Mense, profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Mannheim, a făcut cercetări asupra rolului fasciei, descoperind că fascia toraco-lombară este impregnată de terminații nervoase, ceea ce justifică adeseori durerile de spate:

„Noi știm că fascia e o sursă a durerii foarte importantă, pe de o parte pentru că e destul de bine inervată, pe de altă parte pentru că are o conexiune foarte performantă cu celulele nervoase ale măduvei spinării; putem concluziona deci că fascia are un rol foarte important în durerile de spate.”

Un lucru deosebit de important, mi-aș permite să adaug din perspectiva terapeutului Bowen: durerile de spate sunt atribuite, în marea majoritate a cazurilor, discopatiilor vertebrale — ceea ce nu e întotdeauna corect.

Doctorul Raymond Branly, fondatorul metodei Niromathe, remarcă la rândul său în cartea sa L’ostéopathie raisonnée (Osteopatia rațională — carte din care am și tradus, de altfel) că sunt numeroase persoane care au chiar hernii de disc fără nicio simptomatologie și altele care nu au nicio problemă vertebrală, dar au dureri crunte de spate.

Iată că implicarea fasciei explică acest tip de patologie și explică, de asemenea, și de ce terapia Bowen funcționează excelent în aceste cazuri (ca, de altfel, și metoda Niromathe).

Toți acești oameni de știință sunt de acord că fascia este sediul unui mare număr de receptori ai durerii și că stresul o influențează considerabil. De asemenea, rolul mișcării este recunoscut unanim ca factor de menținere a echilibrului fasciei și, prin ea, a întregului corp.

Când fascia se dezechilibrează

Concluzionând, fascia poate uneori să sufere tulburări cronice: crispări și indurări sau, când își pierde elasticitatea și vâscozitatea, aderențe. În acest caz, diferiți mușchi sau părți ale mușchilor nu mai ajung să alunece cu ușurință unii față de alții.

Aceste probleme survin ca urmare a stresului, a obișnuințelor posturale greșite, a traumatismelor (fizice sau psihologice) sau a îmbătrânirii. Fasciile care și-au pierdut proprietățile pot antrena diverse probleme: durerea, spasmele sau tensiunile musculare cronice, o perturbare a metabolismului mușchilor, o jenă articulară, o proastă circulație a limfei sau chiar un dezechilibru în aliniamentele corporale.

Aceste probleme pot antrena alte consecințe: tulburări digestive, nevralgii, dificultăți respiratorii sau oboseală generalizată.

Philip E. Greenman, profesor de osteopatie la Universitatea din Michigan, consideră că o mică schimbare în miofascie poate să cauzeze un important stres fiziologic în corp. Astfel, o restricție în articulația unui picior poate face ca mersul să consume cu 40% mai multă energie; iar dacă două articulații sunt afectate la același picior, efortul poate ajunge până la 300%.

Terapeutul Bowen: facilitator, nu vindecător

Revenind la terapia Bowen: deși este atât de blândă și complet neinvazivă, eficiența ei este posibilă tocmai datorită faptului că se raportează la fascie și că orice mișcare a oricărei proceduri urmărește să redea funcționalitatea și echilibrul ei structural, înlăturând posibilele blocaje.

De aceea spunem că terapia Bowen este o metodă holistică de revenire la armonie și echilibru. Și tot de aceea spunem că terapeutul Bowen, oricât ar fi de remarcabile rezultatele lui, nu este un vindecător, ci doar un facilitator al actului de vindecare — corpul pacientului fiind acela care se vindecă pe sine însuși, în urma înlăturării restricțiilor.

Unii s-au gândit să ridiculizeze sintagma de „activare a doctorului interior”, despre care vorbesc terapeuții Bowen. Nu există nicio exagerare în această metaforă: reechilibrarea fasciei antrenează efecte benefice în tot corpul, datorită globalității fasciei despre care tocmai am vorbit.

Faptul că cineva vine la terapie cu dureri de spate și remarcă faptul „uimitor” (doar pentru pacient, nu și pentru terapeut!) că, odată cu rezolvarea problemelor lombare, ajunge și să doarmă mai bine — sau scapă de hemoroizi și constipație — este perfect explicabil în lumina noilor cercetări la nivel mondial referitoare la fascie.

Și poate că de aceea Tom Bowen a spus că „terapia Bowen este un dar de la Dumnezeu”: faptul în sine de a reuși să înțeleagă sau să intuiască modul de funcționare al fasciei, cu atât de mult timp înainte de descoperirile recente, și să elaboreze tehnica ce-i poartă numele, a fost copleșitor chiar și pentru el.

O să închei spunând că mă simt onorată de a fi avut șansa să învăț această tehnică, așa cum mă simt onorată ori de câte ori reușesc să-i ajut pe alții să revină la echilibru — pentru că sănătatea lor îmi reconfirmă sensul efortului de a încerca să mă ridic la înălțimea darului făcut de Tom Bowen oamenilor.