„Un doctor ce prescrie tratamente identice pentru doi indivizi și se așteaptă la rezultate identice, poate fi corect clasificat drept un pericol social.”
Lin Yutang.
Traducere din cartea
„The Bowen Technique – the inside story”
de John Wilks
Prefața
Ar putea părea un citat ciudat pentru formula de început a acestei cărți, mai ales pentru că în zilele noastre, majoritatea terapeuților Bowen tind să urmeze formule stricte și par să trateze simptomele în maniere similare, de la un pacient la altul. Este clar însă, că fondatorul acestei tehnici, Tom Bowen, aplica foarte rar această tactică, el căutând întotdeauna cauza problemelor, chiar dacă simptomele erau aproape identice.
Tom Bowen a dezvoltat această tehnică printr-o observare extrem de atentă a pacienților săi. Mulți dintre cei mai apreciați osteopați ai momentului, specialiști cu experiență, îi cereau sfatul pentru cazurile dificile. Abilitatea excepțională a lui Tom Bowen de a identifica tipare compensatoare sau, ceea ce osteopații numesc „leziuni”, l-a făcut celebru, la vremea lui și a fost responsabilă, în mare măsură, de enormul său succes în tratarea unei varietăți atât de mari de afecțiuni.
De-a lungul acestei cărți voi încerca să atrag atenția asupra esenței acestei terapii, care este a asculta, a observa și intervenție minimă. Orice alte păreri ar avea oricine despre această metodă, este foarte clar că dl.Bowen însuși era echivalentul minimalismului. În opinia sa, de ce ar fi trebuit să aplici cinci manevre unui pacient, dacă una singură este de ajuns? În special, când una singură funcționează mai bine!
Toți cei care au lucrat cu Tom Bowen sau au fost tratați de el, își aminteau de maniera sa de abordare extrem de neobișnuită, ce părea a fi contrară gândirii vremii. Pentru un manipulator de succes, cu cât mai gravă este problema, cu atât mai mult efort este necesar din partea terapeutului. Pentru Tom Bowen era valabil opusul acestui postulat, iar adevărul convingerilor sale s-a adeverit nu numai prin rezultatele clinicii sale din Geelong, Australia, dar și prin cele ale clinicilor din toată lumea.
Mai există și alte abordări terapeutice care împărtășesc aceeași filozofie – „mai puțin e mai bine” – împreună cu recunoașterea abilității proprii organismului de a se autovindeca. În această filozofie terapeutică, de cele mai multe ori este nevoie doar de a „asculta” corect sistemul pacientului și de a-i acorda minimum de asistență posibil pentru ca vindecarea să se producă la un nivel profund. Secretul acestei metode este de a te retrage și de a permite organismului să-și execute lucrarea.
Așa cum spunea Rollin Becker, un practician al osteopatiei craniene din Statele Unite: „Când este vorba de cea mai înaltă energie existentă, cunoscută, aceasta nu vrea să te interpui în procesul pe care încearcă să-l desăvârșească”
Această „cea mai înaltă energie” este baza fundamentală a multor tradiții terapeutice, de mii de ani. Osteopatia Craniană o numește „Suflul vieții”, un termen preluat din Vechiul Testament, care se referă la puternicele forțe organizatoare inerente naturii și conștiinței. În alte tradiții se numește „caduceus – bagheta magică”, un simbol puternic ce reprezintă forțele vindecătoare ascendente, orientate de-a lungul coloanei vertebrale, cu multe implicații în dezvoltarea embrionară.
Este cert că accesăm unele forțe organizatoare, primordiale cu tehnica Bowen, iar Dr.Still, fondatorul osteopatiei, recunoștea acest principiu ca fundamental în desăvârșirea lucrării sale, la sfârșitul anilor 1800. Atât osteopatia cât și osteopatia craniană au multe în comun, la nivel filozofic, cu lucrarea lui Tom Bowen, chiar dacă, în zilele noastre, viziunea originală s-a mai pierdut, într-o anumită măsură.
Dr.Still obișnuia să spună studenților săi:
„Primul obiectiv al unui terapeut este să găsească sănătatea – boala o poate găsi oricine.”
Dacă există un motto potrivit pentru ca orice terapeut Bowen să-l afișeze pe perete, acesta ar trebui să fie. Descrie perfect menirea noastră. Noi suntem cei ce găsesc sănătatea, vânătorii de fantome ai lumii medicinii complementare, a căror sarcină este de a găsi acea sămânță a sănătății, a o uda, a o hrăni și a-i permite să crească.
Scopul acestei cărți este de a ne întoarce la rădăcina acestei extraordinare lucrări, concepută de un om de geniu. Tom Bowen și-a materializat viziunea fără prea multe înscrisuri și cu prea puține explicații. A fost meritul unor pionieri, ca Oswald Rentsch și alții, care au fost învățați de Tom Bowen, să-i explice principiile.
Această carte este rezultatul a 12 ani de observare a efectelor tehnicii dlui.Bowen asupra a mii de pacienți. Deși știu că de-abia reușesc să dezvălui „primul strat” al acestei tehnici remarcabile, este de netăgăduit că potențialul său nici nu a început încă să fie pe deplin realizat.
Dedic această carte, cu imensă gratitudine, lui Oswald și lui Elaine Rentsch, în speranța că reflectă spiritul acestei tehnici, cu integritatea pe care Tom Bowen o avea față de pacienții săi și față de toți cei cu care a lucrat. (…)
CE FACEM NOI?
Tehnica Bowen implică manipulări extrem de delicate dar directe, ale următoarelor structuri:
• Mușchi
• Tendoane
• Fascia
• Ligamente
• Articulații
• Nervi
Într-o manevră Bowen clasică, cel puțin una dintre aceste structuri va fi activată, poate chiar două sau trei în același timp, în funcție de locul unde se aplică manevra. Oricum, o trăsătură comună a mișcărilor Bowen este activarea fasciei, ca parte integrantă sau înveliș al tuturor structurilor de mai sus.
Majoritatea mișcărilor Bowen se execută direct pe mușchi, pe „burtă” sau centrul mușchiului, între origine și inserție. Deoarece aproape toate structurile corpului sunt înconjurate de fascie – material fibros, subțire, rezistent și translucid ce cuprinde, separă și permite mișcarea liberă a structurilor pe care le înconjoară – este inevitabil ca prin activarea unui mușchi să nu fie activată și fascia înconjurătoare, ce face parte din acesta, deși cu efecte fiziologice ușor diferite.
Toate structurile care se activează în timpul unui tratament Bowen, fie piele, organe, articulații sau mușchi, dețin de asemenea nervi senzoriali care le enervează, realizând comunicarea cu șira spinării și creier, oferind informații despre starea acelei structuri particulare – este caldă, rece, este tensionată sau există durere, etc.
Mușchii dețin o mulțime de receptori nervoși numiți fusuri neuromusculare, care oferă informații despre starea de alungire a mușchilor. La fiecare mișcare pe care o facem, anumiți mușchi se contractă, ceea ce înseamnă că alți mușchi se destind. Această activitate este controlată la nivelul măduvei spinării și al creierului.
Fusurile neuromusculare ce se găsesc de-a lungul fibrelor musculare raportează starea de încordare, contractare a mușchilor și există multe, extrem de multe astfel de terminații nervoase pe fiecare structură musculară, depinzând de gradul de sensibilitate necesar. Mușchii de profunzime ai gâtului dețin între 150 -200 pe gram de țesut muscular, pe când fesele, unde nu este necesar un nivel ridicat de sensibilitate, au aproximativ 50 pe gram.
Interesant este că mușchii de pe ambele părți ale coloanei vertebrale (mușchii erector spinali), cu care lucrăm mult în terapia Bowen, au nivele excepțional de mari de fuse nervoase – între 200 -500 pe gram de țesut muscular.
Uneori lucrăm aproape de locul unde mușchiul se inserează pe os, efectiv pe tendonul mușchiului. Aici realizăm un alt mecanism de comunicare – corpusculii neurotendinoși Golgi – care se găsesc în tendoane, sunt sensibile la rezistența mușchiului și apreciază, de exemplu, câtă forță este necesară pentru a ridica un obiect sau pentru a rezista unei forțe exterioare. Aceste informații ne sunt necesare, de exemplu, în cazul bicepsilor, pentru a putea aprecia diferența dintre ridicarea unui bolovan sau a ceștii cu cafea de dimineață. Fără celulele Golgi, cafeaua ar putea zbura, cu ușurință, peste umerii noștri.
Celulele Golgi au o funcție interesantă, prin aceea de a produce un efect inhibitor asupra fibrelor musculare, atât la o întindere lentă, cât și la una rapidă, când amplitudinea întinderii devine prea severă. Folosim această funcție când efectuăm o provocare puternică Bowen, asupra unui tendon (cum ar fi mișcarea 2 de la procedura pentru pelvis), cu rezultatul începerii relaxării mușchiului sub mâinile noastre.
O variantă de explicare a acestei acțiuni, în termeni fizici, este efectul său asupra nervilor mușchilor. La început, când se realizează provocarea mușchiului iar acesta este ușor întins, proprioceptorii încep să trimită informații senzoriale prin intermediul căilor nervoase de conducere, către măduva spinării. Informația care se transmite înapoi ca răspuns, depinde de o complexă interacțiune dintre diferiți nervi – unii cu acțiune rapidă (ca mecanoreceptorii) și alții cu acțiune lentă (ca nociceptorii).
În timpul zilei, prin activitățile curente, acești nervi trimit informații de mii de ori pe secundă către creier, informând asupra statutului fiecărui mușchi individual. Traseul este puțin mai complicat. Inițial, când fusurile neuromusculare „se aprind” ca răspuns la o întindere musculară, se generează impulsuri care călătoresc de-a lungul nervilor senzoriali, către măduva spinării.
La adulți, unele căi nervoase senzoriale pot fi cu adevărat foarte lungi. Dacă luăm spre exemplu piciorul, informațiile senzoriale de la mușchi, fascie, piele, articulație și țesut conjunctiv călătoresc de-a lungul acestor căi până la mijlocul spatelui (T12) pentru a ajunge la măduva spinării. Odată ce impulsurile au ajuns la măduva spinării, unele răspunsuri pot apărea ca reflexe – de exemplu, un răspuns motor poate fi inițiat la acest nivel, ce va rezulta în contractarea mușchilor spinali de la același nivel al măduvei spinării. Același lucru se întâmplă în testul reflexului la genunchi, când o ușoară lovitură pe tendonul rotulei creează un răspuns în mușchii cvadricepși, inițiat de nervul femural.
Pe lângă acest simplu reflex, informația este de asemenea trimisă la creier, prin intermediul diferitelor trasee spinale din măduva spinării. Acestea pot fi imaginate ca autostrăzile sistemului nostru nervos central. Căile senzoriale spinale oferă informații senzoriale creierului, pe când traseele motorii transmit informații înapoi la mușchi și organe, ca răspuns la informațiile primite nu numai de la mușchi, dar și de la ochi și de la organele responsabile cu echilibrul (sistemul vestibular)
Odată ce aceste informații senzoriale ajung la creier, trec printr-o procedură extrem de complexă, circulând între diferite zone, ca cerebelul, ganglionii bazali, formațiunea reticulată, înainte de a fi co-ordonate în thalamus și trimise înapoi pe diferite trasee nervoase motorii, către mușchii sau organele enervate de nervi motori. La acest nivel, activitatea nervilor senzoriali o depășește pe cea a nervilor motori de trei ori.
Ce este interesant pentru noi este că în timpul unui tratament Bowen, se realizează o întindere a mușchiului, care se menține câteva secunde, înainte de realizarea mișcării propriu-zise. Odată ce se inițiază această întindere, informația senzorială este transmisă prin intermediul nervilor la măduva spinării, iar mai apoi, la diferite zone ale creierului. Cercetările au arătat că mușchii răspund la acest stimul în circa 90 de secunde, o informație folosită în tehnica osteopată de întindere – contraîntindere. Dacă Tom Bowen știa acest lucru, când insistea ca pacientul să fie lăsat în pauză două minute, între secvențele de mișcări, nu se știe, dar respectarea timpului necesar organismului de a răspunde stimulilor este de o importanță vitală.
În timpul zilei, când suntem activi și ne mișcăm, o imensă cantitate de informații provenite de la mușchii noștri, de la tendoane, articulații, piele și fascie este procesată în același timp, dar când suntem întinși pe pat, există foarte puțină activitate în cadrul acestui sistem auto-corector.
Ceea ce se pare că se întâmplă în timpul unei ședințe Bowen este că organismului i se permite să se reorienteze către memoria unei stări anterioare de sănătate, sau către tiparul original. Pentru că mișcările Bowen sunt efectuate pe puncte structurale cheie, pe care creierul le folosește ca puncte naturale de referință, pentru a determina postura (multe din aceste puncte se raportează la structurile semnificative embrionare și de dezvoltare), aceste mișcări realizate în puncte extrem de precise au un efect uriaș asupra felului în care corpul se susține pe sine.
Câțiva factori sunt importanți. În primul rând, dacă un terapeut Bowen ar face multe mișcări, fără pauză, efectul ar fi mult diminuat. De aceea, o maximă favorită în Bowen este „mai puțin înseamnă mai mult”. În al doilea rând, dacă pacientul nu este relaxat sau nu stă confortabil, zonele primitive din creier responsabile de coordonarea mișcărilor, nu vor fi capabile să „audă” și să prelucreze această informație distinctă în beneficiul lor. Este la fel ca atunci când cineva încearcă să asculte niște instrucțiuni foarte precise, în timp ce zgomotul unui pick-hummer se aude în fundal, sau cineva vorbește prea repede.
Acum 6 ani am organizat o conferință la Londra și l-am invitat ca lector pe Michael Odent, un pionier în mișcarea pentru naștere naturală. În timp ce ne vorbea despre condițiile ideale pentru ca o mamă să nască, mi-am dat seama că există paralele clare cu un tratament Bowen.
El explica atunci că situația ideală pentru mamă era cea de minimă intervenție din afară în procesul natural al nașterii. În mod specific, el a menționat unele activități care întrerup aceste procese prin activarea cortexului, cea mai implicată zonă din creier în controlul conștient:
1. Purtarea unei conversații cu pacienta, în special dacă subiectul discuției nu se referă la domeniul senzațiilor sale din acel moment (spre exemplu, întrebarea unde și-a petrecut concediul sau numele de fată al mamei)
2. Senzația de frig
3. Senzația de nesiguranță
4. Lumina puternică
Pentru că este foarte important pentru sistemul nervos autonom să înceapă să se recalibreze și pentru ca mecanismul corectator prin feedback dintre diverșii centri care controlează relațiile posturale dintre mușchi, să treacă prin acest proces fără întreruperi externe, putem deduce că situația ideală pentru o ședință Bowen ar fi următoarea:
1. Nu se poartă discuții cu pacientul, altele decât cele referitoare la senzațiile fizice pe care le simte în acel moment
2. Pacientul trebuie să fie așezat confortabil și să-i fie cald. De obicei, dacă terapeutul poartă haine mai groase decât un tricou, în camera de tratament e prea frig.
3. Pacientul trebuie să se simtă în siguranță. Comportamentul terapeutului și profesionalismul său, menținerea unor limite clare, sunt cruciale pentru ca pacientul să se simtă în siguranță. Chiar ceea ce gândește terapeutul (de exemplu dacă gândește că pacientul este foarte atrăgător sau dimpotrivă, respingător, va influența felul în care acesta se simte sau nu în siguranță). Învelirea pacientului îi va conferi o senzație de securitate și se va putea relaxa.
4. Lumina puternică activează cortexul, așa că o veioză cu lumină slabă în camera de tratament este foarte indicată. Lumina fluorescentă are un efect de contracție asupra mușchilor netezi (de exemplu mușchii care înconjoară inima), deci este contraindicată.
5. Muzica tinde să aibă un efect de activare al minții și poate avea rezonanțe emoționale puternice. În orice caz, este mult mai bine ca pacientul să se cufunde în propriile senzații decât să fie atras în melancolia provocată de muzică.
Există multe alte explicații despre felul în care funcționează această tehnică. Este clar că unele puncte pe care se lucrează corespund cu meridianele de acupunctură și punctele Trigger. Terapeuții simt adesea un răspuns în mâinile lor, în timpul tratamentului, ca și cum mișcările Bowen creează un impuls electric. Tom Bowen obișnuia să descrie cum folosea el informațiile generate de aceste impulsuri subtile, pentru a înțelege răspunsul organismului în timp ce lucra.
De fapt, aceste impulsuri sunt măsurabile – s-a demonstrat că întinderea fasciei generează o mică încărcătură piezo-electrică. Studii efectuate în SUA au măsurat aceste impulsuri și le-au identificat ca fiind create de fibrele de colagen din compoziția fasciei, stabilind că aceste impulsuri au efecte extrem de puternice în vindecarea organismului.
Experimente au arătat că prin aplicarea unui curent de acest tip, de mică intensitate, peste un os fracturat, se grăbește mult procesul de vindecare, dar intensitatea curentului este crucială – dacă este prea puternică e contra-productiv și va încetini sudarea osului. Acest aspect are implicații pentru noi în aplicarea presiunii mișcărilor – cu cât mai mare este presiunea, cu atât mai puternic este impulsul electric generat. Ar fi foarte interesant un studiu asupra presiunii optime asupra unui țesut pentru un răspuns optim. Implicațiile acestui aspect vor fi discutate într-un alt capitol.
FASCIA – SISTEMUL NOSTRU NATURAL DE COMUNICARE
Înțelegerea naturii și funcției fasciei este cu adevărat crucială pentru a deveni un bun terapeut Bowen.
Fascia are proprietăți extraordinare. Înconjoară organele și alte structuri ale corpului, cum ar fi mușchii și permite mișcarea liberă și „glisarea” între aceste structuri, în timp ce ne mișcăm.
Ați văzut straturi de fascie – membrane translucide de țesut conjunctiv – când ați transat un pui. Ca proprietăți, este mai degrabă ca o pungă de plastic – își menține forța fără a se întinde prea mult dar tinde să-și mențină deformările dacă este deteriorată sau întinsă.
Tom Bowen era foarte interesat de fascie și studia carcase de animale la abatorul local, pentru a observa cum este fascia structurată în corp.
Fascia este compusă în principal din fibre de colagen. Acestea sunt niște tuburi minuscule umplute cu un lichid foarte fin – similar cu fluidul cerebro-spinal – foarte bogat în fotoni și particule ușoare. Colagenul este o proteină care alcătuiește în proporție de 70% totalul de proteine din țesutul conjunctiv și este cea mai răspândită proteină în regnul animal. Are proprietăți unice – moleculele de apă sunt atrase de această proteină și vor adera la aceasta într-o manieră foarte ordonată, cum ar fi schelele în jurul unei clădiri.
Această calitate permite un nivel ridicat de fluidizare în fascie, care este esențial atât pentru mișcarea liberă și pentru glisare (de ex. între grupele de mușchi, sau între organe), dar și pentru comunicarea efectivă intracelulară. Nivelul de fluiditate din fascie este determinat de mișcare și de hidratare – întinderea ușoară este cea mai bună metodă de încurajare a fluidizării în țesuturi.
Nu numai consumul apei este important pentru hidratarea fasciei, dar și calitatea apei este crucială. În apa de la robinet, moleculele de apă sunt grupate în număr de 10-12, în timp ce în apa alcalină (spre exemplu apa ionizată, deși există ceva controverse în privința recomandării de a bea apa ionizată pe perioade lungi), se grupează în număr de 5-6. Numărul mai mic de molecule grupate din apa alcalină pare a fi mai eficient în detoxifierea organismului deoarece se realizează o trecere mai ușoară prin membrana celulelor.
Structura fasciei este determinată de funcționalitatea sa. Fibrele de colagen sunt orientate pentru a face față eforturilor și încărcăturii structurale impuse de poziția stand în picioare, de mers, șezut, etc. La copii, când trec de la mersul de-a bușelea la mersul în picioare, se poate observa diferența dintre tiparele de efort , care se vor așeza în cadrul sistemului mio-fascial, în timpul dezvoltării sale. Aceste mișcări timpurii la copii sunt cruciale în dezvoltarea fasciei și în particular, relevanța pentru munca noastră este orientarea fibrelor de colagen.
O bandă extrem de importantă de fascie, care ne determină postura, este banda ilio-tibială, de-a lungul lateralei picioarelor. Aceasta se poate palpa foarte ușor. Dacă palpăți zona laterală a picioarelor, în jurul cusăturii pantalonilor, veți simți o bandă dură, fibroasă. Tiparele de efort impuse acestei benzi sunt majoritar verticale, în poziția stand în picioare, astfel că majoritatea fibrelor de colagen din componența sa au o orientare de sus în jos.
Efectele asupra fasciei
Sănătatea fasciei este determinată de mai mulți factori. În primul rând, hidratarea este esențială pentru eficiența sa. Întinderea ușoară, realizată în exercițiile de Yoga sau Pilates, este o excelentă metodă pentru că ajută la orientarea fibrelor de colagen din compoziția fasciei, creând de asemenea și un spațiu pentru fluide, în jurul și în interiorul celulelor.
Întinderea fasciei poate fi asemănată cu aplicarea presiunii asupra metalului – dacă cineva îndoaie o bară de metal prea mult sau prea repede, aceasta se poate rupe. Dacă însă bara de metal se îndoaie lent, aceasta este încurajată să devină mai flexibilă și mai fluidă. Întinderea realizată în forță poate crea inflamări ale țesuturilor, care sunt contra-productive în recuperare.
Una dintre problemele celor care merg la sala de gimnastică, în special a celor competitivi din fire, este că se poate foarte ușor să-și provoace leziuni, datorită exercițiilor neadecvate. Fibrele individuale de mușchi sunt înconjurate de fascie, iar când se execută exerciții compresive, cum ar fi ridicarea de greutăți, acestea se pot rupe cu ușurință. Poate apărea ca o creștere a masei musculare. În realitate, de cele mai multe ori creșterea masei musculare derivă din ruperea și regruparea fibrelor musculare. Se creează aderențe între țesuturi și se diminuează abilitatea organismului de a se debarasa de toxine.
La cealaltă extremă, individul extrem de sedentar, care face foarte puține exerciții fizice (de exemplu merge pe jos mai puțin de douăzeci de minute pe zi), va avea multe congestii în țesutul conjunctiv. Funcționarea sistemului limfatic depinde de mișcare. În același fel, orientarea fibrelor de colagen depinde de mișcare iar această orientare este crucială în eficiența tehnicii Bowen (vezi mai jos).
Cicatricile și operațiile au de asemenea un efect asupra fasciei și pot crea întreruperi în traseele fasciei. Acestea pot cauza aderențe într-o anumită zonă și pot afecta mai multe straturi de fascie. De exemplu, o cicatrice în zona rinichilor va tinde să restricționeze mișcarea liberă a fasciei ce înconjoară mușchiul latissimus dorsi. Pentru că acest mușchi se inserează pe braț, va fi afectată și abilitatea de a ridica brațul.
Puteți observa acest efect asupra dumneavoastră. În poziția stand în picioare, amplasați-vă palma sub brațul opus și apăsați ferm pe laterala corpului, chiar pe mușchiul marele dorsal. Acum ridicați brațul lateral față de corp și veți simți o restricție în mușchiul mare dorsal care vă va inhiba abilitatea de a ridica brațul.
Se pot da multe astfel de exemple – o cicatrice de la cezariană poate „trage” pe direcția „linia alba” până la ombilic, apoi până la pericard, în jurul inimii și mai departe, până la fascia pre-traheală pe partea anterioară a gâtului. Dacă privim poziționarea fasciilor, este simplu de înțeles cum o restricție localizată oriunde la nivelul fasciei, datorită interconectării, va afecta și întregul.
Îmi amintesc că am tratat o doamnă, cu ani în urmă, care suferea de o încordare extremă în grupul de mușchi popliteali. Era o atletă profesionistă și una din specializările ei era 100 m garduri. După câteva ședințe de tratament, în care m-am adresat zonei celei mai evidente, lucrând în zona popliteală, sacrum și genunchi, nu am obținut nici un rezultat. Mi-a spus, ulterior, că a avut de câteva ori, fracturi la degetele de la picioare. Deși oasele se vindecaseră bine, la o primă examinare, fascia plantară era extrem de încordată.
Am decis să-i aplic procedura pentru degete deformate, care implică unele mișcări asupra fasciei plantare. A avut o reacție foarte puternică pe patul de tratament și a trebuit să rămână întinsă aproximativ douăzeci de minute. Când s-a ridicat, instinctiv a dorit să-și testeze mobilitatea, încercând să-și atingă degetele de la picioare. A reușit cu multă ușurință să așeze palmele cu totul pe podea, fără nici un disconfort. Înainte, reușea doar să ajungă cu vârful degetelor la 7-8cm de podea.
Am fost uimit de acest rezultat (pe cât a fost ea de încântată) și am început să analizez cum a fost posibil. Este clar că există o conexiune directă a fasciei, între fascia plantară, prin gastrocnemieni până la grupul popliteal, dar cum a reușit o manevră de relaxare atât de delicată să mărească atât de mult gradul de mobilitate? Am început să studiez mai atent natura fasciei și felul în care poate reține tipare și comunica impulsuri.
Secretele fasciei
Un pionier important în cercetarea naturii țesutului conjunctiv este Dr.Mae Wan Ho. Om de știință ce activează la Londra, ea a fost un oponent militant al hranei modificate genetic. Cartea ei ‘The rainbow and the worm” și lucrările sale științifice sunt disponibile pe site-ul www.i-sis.org.uk
Am rezumat principalele idei ale lucrării sale în cele ce urmează. Un extras dintr-o lucrare asupra proprietăților țesutului conjunctiv este publicat în anexe, cu permisiunea sa.
Impulsuri
Impulsurile sunt create în fibrele de colagen, supuse fiind unei presiuni foarte ușoare. Cercetări efectuate în SUA au arătat că întinderea fibrelor de colagen prin aplicarea unei presiuni delicate creează o mică încărcătură electrică, ce are proprietăți curative puternice.
S-a demonstrat că întinderea în direcții opuse, așa cum se practică în Bowen, creează un curent piezoelectric mai puternic decât simpla apăsare (cum se utilizează în Rolfing) sau trecerea de-a lungul fibrelor (cum se practică în masaj). Faptul că impulsurile pot fi afectate de căldură, ne indică un posibil motiv pentru care le recomandăm pacienților să nu se expună temperaturilor extrem de scăzute sau ridicate, după o ședință de tratament.
Conductibilitate
Conductibilitatea colagenului crește mult odată cu gradul de hidratare. Cu alte cuvinte, impulsurile pe care le generăm în timpul unui tratament, vor călători mult mai eficient dacă fascia este hidratată. Acesta este probabil motivul pentru care unele persoane răspund mai bine la tratament decât alții – copiii, animalele și cei care practică yoga au un sistem mult mai hidratat și mai fluid.
Amplificare
Impulsurile generate de mișcările Bowen vor fi amplificate prin acțiunea proteinelor în cristalele lichide. Mae Wan descrie fascia ca lichidul cristalin în natură, cu alte cuvinte, extrem de receptivă la încărcătura electrică și capabilă să transmită impulsurile electrice foarte repede (mult mai repede decât sistemul nervos central). În plus, fascia răspunde ca un sistem unitar coerent – similar poate unui ecran cu cristale lichide folosit în televiziune. Altfel spus, fascia va răspunde ca un întreg la o mișcare Bowen, nu doar local și va răspunde în mare parte direcțional, în funcție de felul în care impulsurile o traversează. Traseele impulsurilor sunt determinate de orientarea fibrelor de colagen, iar aceasta din urmă este determinată de folosință.
Efectul direcțional al mișcărilor Bowen nu trebuie supra-estimat, dar în aceeași măsură este importantă înțelegerea efectului unei mișcări Bowen asupra întregii matrici extra-celulare, care nu este neapărat direcțional ci global, afectând chiar și câmpul energetic din proximitatea corpului. Schimbările celulare pe care le generează Bowen în organism sunt măsurabile atât la microscopul conventional cât și prin mai subtilele măsurători energetice.
Modificări celulare
Modificări fiziologice apar în celule ca răspuns la impulsurile create prin fibrele de colagen.
Memoria țesuturilor
Cristalele lichide dețin „memorie”, care are capacitatea de a înregistra noi experiențe. Cu alte cuvinte, reține tipare de experiență dar este și foarte receptivă la schimbările inițiate de impulsurile electrice direcționale. James Oschman denumește acest fenomen „memorie somatică” și citează din cercetările lui Stuart Hameroff, care descrie cum micro-tuburile țesutului conjunctiv dețin, de asemenea, memorie. Când sunt supuși la presiune, așa cum se întâmplă într-o mișcare Bowen, aceștia radiază un câmp care eliberează tiparele de memorie ale țesutului, ce se pot transforma uneori în amintiri conștiente ale pacientului, sau chiar ale terapeutului.
Medicamente
Conductibilitatea de-a lungul fibrelor de colagen este afectată major de unele substanțe, cum ar fi, de exemplu, anestezicele. Mulți terapeuți Bowen au observat că este mult mai greu să obții rezultate dacă unui pacient i s-a administrat o injecție cu cortizon, de exemplu, sau ia medicamente pentru relaxare musculară.
Cortizonul are, în mod particular, un efect devastator asupra fasciei și tinde să creeze zone de densitate mărită și fluiditate scăzută în sistem. Unii terapeuți au observat că folosirea cortizonului homeopat este utilă în combaterea efectelor acestui medicament.
Trasee
Impulsurile călătoresc de aproape 100 de ori mai intens de-a lungul orientării fibrelor de colagen decât în alte direcții. Dat fiind că aceste fibre sunt orientate conform direcțiilor de lucru și stresului structural, este ușor să prevedem unde se vor deplasa aceste impulsuri în organism.
De exemplu, o mișcare peste tendonul vastus lateralis („hit the lat”) se va deplasa în sus pe banda ilio-tibială, peste fascia gluteală și în sus, prin mușchii erectori spinali, până la occipital. Dacă nu există congestii, cicatrici, lipsă de fluiditate și deshidratare în fascii, atunci impulsurile vor fi amplificate pe măsură ce se deplasează.
Dacă privim tiparele fasciei în corp, așa cum sunt descrise de Ida Rolf și Thomas Myers, se pot observa clar trasee și straturi, care vor determina cum și unde se deplasează impulsurile generate de noi.
Fascia este formată din straturi care se deplasează unul peste celălalt. Aceasta înseamnă că impulsurile (cum ar fi mișcările Bowen) create în zone unde fasciile se suprapun, vor afecta toate aceste straturi. Altfel, s-ar deplasa doar de-a lungul unui strat.
În Bowen efectuăm câteodată mișcări unde se găsește o suprapunere de straturi de fascii. Aceste mișcări au potențial de a fi foarte puternice, deoarece afectează mai multe straturi simultan.
De exemplu, mișcările 3&4 de la procedura pentru gât; nu numai că aceste mișcări se execută peste doi ganglioni limfatici importanți (ganglionii sub-occipitali), dar afectează de asemenea trei mușchi și straturi de fascie simultan.
Mișcările 1&2 de la BRM1 sunt de asemenea interesante, din acest punct de vedere, pentru că afectează nu numai fascia ilio-lombară, care are fibre relativ difuze, dar și fascia erectorilor spinali, care are o orientare clară de sus în jos.
Există o continuitate strânsă a fasciei în întregul corp și există diferențieri clare între față și spate. Luați în considerare, de exemplu, mișcările delicate pe care le efectuăm pe ambele părți ale traheei, în procedura pentru tractul respirator superior. Aceste mișcări delicate pot părea insignifiante, dar în realitate acestea generează impulsuri ce călătoresc în jos pe fascia pre-traheală, continuă pe pericard, ce înconjoară inima, se deplasează în jos prin ligamentul falciform la ombilic și prin linia alba la pubis.
Acest traseu va avea loc dacă nu am introdus „stoperi” prin procedurile anterioare. Mișcările procedurii respiratorii executate anterior diafragmei, pot acționa ca stoperi și pot inhiba deplasarea impulsurilor prin fascia frontală la acest nivel. Acest aspect poate fi foarte util dacă dorim să menținem efectul mișcărilor deasupra sau sub nivelul diafragmei.
Folosim acest principiu când executăm procedura toracică pentru a ne adresa scoliozei. Îl putem utiliza și când ne adresăm cavității abdominale dacă, de exemplu, vrem să încurajăm fătul să se poziționeze corect. Executând aceste mișcări ale procedurii respiratorii înainte, vom putea menține impulsurile generate de procedura pentru pelvis, al căror efect se va amplifica cu mult, în acea zonă.
Este semnificativ că în Bowen executăm separat mișcări asupra fasciei frontale și dorsale, existând o delimitare clară a acestora, probabil având originea în moștenirea noastră amfibiană. Avem încă elemente amfibiene în structura noastră, reminiscențe ale acestor strămoși ai noștri. De exemplu, osul hioid este o reminiscență a unei fascii primitive.
În termeni evoluționiști, avem în comun cu amfibienii separarea viscero – craniana (față, gură, plămânii și intestinele) și neuro – craniana (creierul, măduva spinării și vertebrele). Fascia este, de aceea, structurată într-o manieră asemănătoare, printr-o delimitare clară între partea posterioară și cea anterioară a corpului. La fel, în stadiu embrionar, fascia ce înconjoară organele se dezvoltă dintr-o altă zonă a mesodermului decât benzile structurale de fascie.
Fasciile anterioare și dorsale la oameni au funcții și dinamică diferite, în concordanță cu evoluția noastră nu numai de la nivelul amfibienilor, ci și ca specimene cu patru picioare.
Fascia posterioară (identificată ca linie dorsală superficială, de către Thomas Myers) are ca funcție de bază menținerea corpului în poziție dreaptă – asemănător cu sistemul de catarge al unei nave. Fără aceasta, am cădea în față. Imaginați-vă fascia posterioară la un animal cu patru picioare care începe să meargă pe două picioare și veți înțelege nivelul de tensiune implicat.
La animale, fascia frontală susține toate organele abdominale, care se găsesc sub coloana vertebrală. La gât, fibre de fascie coboară de la baza craniului, în special de la osul sfenoid. La oameni, se petrece o dinamică asemănătoare, cu excepția faptului că în poziție bipedă, fascia este orientată vertical. Dacă observăm orientarea fibrelor de colagen ale fasciei anterioare, vom realiza diferența față de cea posterioară, deoarece factorii de stres la care sunt supuse sunt foarte diferiți. Din nou, ne putem raporta la catargele unei nave.
Se explică de asemenea și efectul „punctelor de activare” din metoda noastră, care inhibă deplasarea impulsurilor de-a lungul acestor linii ale fasciei, menținând și amplificând aceste impulsuri în anumite zone ale corpului.
Lucrând cu cicatrici
Deoarece cicatricile pot cauza restricții în țesuturi (nu numai din punct de vedere structural, ci și al comunicației), este uneori foarte eficient să lucrăm direct asupra acestora. Cicatricile răspund foarte bine la Bowen.
Există mai multe metode de a ne adresa cicatricilor. La cele recente, este mai indicat să se lucreze în jurul zonei, mai degrabă decât direct pe cicatrice, cu excepția aplicării metodei surogat. În abordarea cicatricilor vechi, se pot efectua mișcări delicate direct asupra lor. Tom Bowen obișnuia să lucreze în acest fel, aplicând mișcări la fiecare capăt al cicatricei și uneori și peste partea din mijloc (…)
Cercetările au arătat că fibrele de colagen se vor re-orienta ca răspuns la încărcăturile direcționale generate de acest tip de mișcări. Acesta este motivul pentru care cicatricile răspund atât de bine la terapia Bowen și devin frecvent mult mai puțin vizibile, după tratament. Unii terapeuți au constatat, de asemenea, că folosirea unor remedii homeopate poate ajuta la reducerea cicatricilor.
Dan Amato, instructor superior Bowen din SUA, a afirmat că relaxarea generată de o mișcare Bowen creează un tip de undă în corp, numită soliton, cel mai cunoscut exemplu fiind un tsunami.
Undele soliton au proprietăți interesante, prin aceea că pot transporta cantități uriașe de energie prin apă, pe distanțe foarte lungi, fără pierderi. Și mai interesant, nu au nevoie de impulsuri prea puternice pentru a se forma. Valurile tsunami care au devastat atât de multe zone în Oceanul Indian, în acea zi fatidică „Boxing day”, a fost de fapt declanșat de coliziunea a două plăci tectonice, cu viteza cu care ne cresc unghiile. Cu alte cuvinte, nu este necesară o mișcare Bowen puternică pentru a declanșa un răspuns în organism. Ceea ce este necesar este o presiune căreia corpul să nu i se opună, pentru ca ulterior să nu inhibe răspunsul.
Efectul tratamentului Bowen asupra elementelor fluide din corpul nostru este extrem de semnificativ. În definitiv, suntem 75% compuși din fluide. Loren Eiseley, poeta americană ale cărei lucrări au fost atât de iubite de primii practicanti ai osteopatiei craniene, descria oamenii ca fiind rezervoare umblătoare de apă de mare – observație deloc neștiințifică. În 1946 scria:
„Nu degeaba compoziția sângelui mamiferelor a dus la descrierea noastră ca rezervoare umblătoare de apă de mare. Nu degeaba analiza marele medic francez Bernard \”stabilitatea mediului interior în condiții de viață liberă\”. Masele de celule scufundate ale oceanului primordial trăiau într-o soluție nutritivă. Sarea, soarele și umezeala erau accesibile fără prea mare efort mecanic. A fost abordarea cea care a schimbat această matrice, abordarea celulelor care au incorporat în sine marea, pentru a elabora în interiorul lor un sistem în miniatură, copie al mării a tot cuprinzătoare din care s-au născut. A fost abordarea care a făcut ca magnifica și rezistenta viață – oarbă și persistentă printre pietre și indiferența întregului univers neanimat – să continue să îndure și să se perpetueze.”
Loren Eisely, The immense Journey, Vintage Books USA 1946
În cartea sa Job’s Body, Deane Juhan descrie cât de ușor este pentru natura fluidă a țesuturilor noastre, în special a celor numite „ground substance”, să devină înțepenite (le numește tixotropice), ca răspuns la accidente, căzături și operații. Este la fel de grav ca atunci când fluidele îngheață sau devin cristaline, în natură și își pierd abilitatea de răspuns și maleabilitatea.
Mișcările Bowen par să „dezghețe” zonele tisulare care au înghețat – Tom Bowen descria procesul ca eliberând blocajele energetice – probabil ca rezultat al puternicului efect energetic descris de Dan Amato.