Terapia Bowen – Luiza Predescu

Terapeut Bowen nivel master, Terapeut Niromathe, Terapeut DNM

Scolioza – o alta perspectiva

scoliozaS-au scris nenumarate lucruri despre scolioza, literatura de specialitate si internetul, desigur, i-au acordat spatii vaste, oferind informatie suficienta oricui vrea sa cunoasca acest subiect sensibil. Iata de ce nu o sa repet datele existente deja cu prezentarea in amanunt a formelor de scolioza sau a ideii ca tratarea scoliozei se poate face doar prin kinetoterapie, sau purtarea unui corset special (pentru a stopa scolioza, nu pentru a redresa coloana vertebrala !) ori, in cazurile extrem de grave, prin interventie chirurgicala.

Abordarea mea o sa fie putin diferita, insistand asupra prevenirii scoliozei (da, poate fi prevenita !) si asupra corectarii ei in formele mai usoare, pentru ca poate fi corectata, in pofida parerii ca idealul maxim ce se poate atinge e doar stoparea ei. Perspectiva din care o sa abordez subiectul e putin diferita de cele cu care v-ati obisnuit deja, intrucat viziunea mea asupra problemei comporta trei ipostaze ale observatorului: cea de profesor, cea de terapeut Bowen si aceea de tehnician meseur cu competente in kineto si fizioterapie.

Aparent, nu poate fi vreo legatura intre intelegerea mecanismelor instalarii scoliozei si calitatea de observator al fenomenului in cazul unui profesor . Si totusi…daca n-as fi predat inca la un liceu in aceeasi perioada in care faceam cursuri de kinetoterapie, as fi fost tentata sa fiu de acord cu parerea generala ca nu exista o cauza anume pentru care unii copii sau adolescenti dezvolta o scolioza si altii nu ; ca purtarea ghiozdanului pe un umar sau te miri ce pozitii vicioase nu cauzeaza scolioza . Ceea ce am putut sa observ insa la elevii mei , cat si la pacientii mei, m-a determinat sa am o parere radical diferita , pe care am avut nenumarate ocazii s-o verific in ultimii cinci ani si despre care cred ca reprezinta o viziune corecta, iata de ce vreau sa o impartasesc celor care nu doresc sa-si vada copilul vreodata suferind de asa ceva. Preventia e mai buna decat orice tratament.

Asadar,  e adevarat ca exista copii care se nasc cu scolioza (mai ales cazurile gemenilor, care efectiv se incomodeaza reciproc in burta mamei,  am avut ocazia sa vad nu mai putin de 12 asemenea cazuri in care cel putin unul dintre frati are scolioza). Ceea ce nu inseamna ca toti copiii provenind dintr-o sarcina dubla sau tripla vor avea scolioza.  Alteori este posibil ca un sopil sa se nasca cu o displazie congenitala de sold care sa treaca neobservata (si, deci, necorectata la timp prin mijloace medicale), fapt care va duce la o asimetrie functionala a centurii pelviene, determinand mai tarziu scolioza. Sau e posibil sa existe o alta anomalie la nastere, cum ar fi piciorul in varrus equin sau talus valgus, cazuri in care recuperarea insuficienta poate determina, mai tarziu, scolioza. E adevarat, de asemeni, ca cei mai multi copii sunt diagnosticati cu scolioza in perioada pubertatii, dar nu cred sa fie adevarat ca intrarea in actiune a mecanismelor hormonale determina fenomenul, asa cum nu cred ca mai ales fetele dezvolta scolioza – fetele sunt doar mai preocupate de factorul estetic, asa ca pentru parinti pare mai grav ca fiica lor sa aiba scolioza, comparativ cu baiatul, asa se face ca fetele diagnosticate efectiv cu scolioza sunt mai numeroase. Boala este depistata mai ales in adolescenta doar pentru motivul ca atunci devine mai evidenta pentru parintii adolescentului respectiv sau chiar pentru adolescent. Repet, fetele sunt mai procupate de aspectul lor, incep sa se maturizeze mai devreme decat baietii, in consecinta, reactioneaza mai repede si in proportie mai mare la observarea defectului. Cine lucreaza in invatamant si mai are si o pregatire in kinetoterapie, poate observa insa ca scolioza este prezenta in clasele primare, cat si la gimnaziu sau la liceu, singura diferenta consta in gravitatea ei si in procentul mai mare de scolioze la adolescenti. Tot la adolescenti intalnim forme mai grave si tot ei sunt in procent mai mare diagnosticati cu scolioza –  probabil pentru ca in intervalul dintre scoala primara si liceu s-a instalat la un moment dat scolioza, sau se instalase deja si a avut timp suficient sa se agraveze. Dar este prezenta in proportie sensibil egala, atat le fete, cat si la baieti; fiind profesoara intr-un liceu bucurestean, mi-am permis sa observ acest lucru la sase clase diferite, pe un numar de 165 de elevi, dintre care aveau scolioza 25 si doar doi dintre ei (fete, evident !) stiau asta si chiar urmau un program de recuperare.

De altfel, imi facusem o obisnuinta din a observa copiii sau chiar colegii (ca sa nu mai vorbim de trecatorii de pe strada sau de oriunde) pentru motivul simplu ca, la cursurile de kinetoterapie, fusesem instruiti sa obseravm tot timpul si oriunde anomalii ale coloanei vertebrale sau ale articulatiilor in general, astfel incat sa recunoastem cu usurinta o scolioza, o spondilita anchilozanta, sechelele unui AVC , etc. Am avut norocul sa am un profesor excelent (domnul Cristian Dragomir) si am incercat sa fiu o cursanta constiincioasa. Ceea ce am putut sa observ m-a socat; nu ma asteptam ca atatia copii sa aiba probleme, asa cum nu ma asteptam ca atat de putini dintre ei sa aiba habar de asta.

Despre scolioza se spune, mai nou, ca nu are nicio legatura cu felul in care copilul poarta ghiozdanul sau cu felul in care sta in banca, la scoala. Chiar asa sa fie ? Cand o fetita de clasa a cincea, mai firava din fire, poate si cu o hiperlaxitate ligamentara de la mama natura, cantareste ea cu totul vreo 32 de kilograme si cara la scoala zi de zi un ghiozdan de vreo 5 kg, purtandu-l pe un umar si mergand stramba din cauza asta, poate cineva sa creada ca asta nu va lasa urme? Dar un baiat de clasa a opta care are, sa zicem, 1,78 m(da , exista baieti de 14 ani foarte inalti) si sta chircit 5-6 ore pe zi intr-o banca in care sta confortabil copilul din clasa a doua din tura de dimineata, credeti ca-i va face bine aceasta tortura timp de doua semestre?  In foarte multe scoli nu prea exista vreo preocupare reala pentru ce ar putea sa faca bine sau rau scheletului in formare al unui copil. Sa mai spunem ca la orele de educatie fizica probele fizice pe care trebuie sa le dea copiii sunt standard, indiferent de dimensiunea copilului si de particularitatile lui fizice ? Imi amintesc cazul unui baiat cu o scolioza destul de serioasa care incepuse un protocol Bowen pentru tratarea acestei afectiuni si isi facea zilnic, cu mare rigurozitate exercitiile specifice, dar caruia profesorul de sport nu-i permitea sa iasa din echipa de handbal a scolii, pretinzand ca handbalul ii face chiar bine la scolioza !!! A fost nevoie sa intre in scena parintii, medicul ortoped, directorul scolii si o intreaga procedura birocratica stupida, pentru ca bietul copil sa fie lasat in pace. Dupa sase luni de tratament defectul abia daca mai era vizibil.

Ceea ce este si mai trist este ca in scolile noastre nu exista vreun program de monitorizare a fenomenului, in care sa fie implicati medici, asistente medicale sau chiar invatatori si profesori – in maxim o ora oricine poate fi instruit sa observe asa ceva, incat copilul care are scolioza sa inceapa un program de recuperare atunci cand curbura coloanei nu depaseste inca 10 sau 20 de grade. Pentru ca, chiar daca are doar 10 grade si unii nici n-ar considera-o scolioza, ci, mai degraba, o deficienta posturala, ea  va avansa, deoarece exista deja o tendinta a musculaturii de a functiona asimetric – coloana vertebrala nu se sustine singura, e sustinuta si orientata de muschi.

Cum facem sa ne observam din timp copilul ? E foarte simplu: o coloana vertebrala normala privita din spate este dreapta de la un capat la altul si o puteti vedea ca atare asezandu-va la 2-3 metri in spatele copilului care sta in picioare, imbracat doar in lenjerie de corp; privindu-i coloana de la ceafa, de la insertia parului si pana la sacrum(zona pliului fesier) ar trebui sa observati cu atentie atat coloana vertebrala, cat si cele doua centuri – pelviana si scapulo-humerala(adica umerii si soldurile) care ar trebui sa fie perfect echilibrate in plan orizontal fata de planul vertical al coloanei. De asemeni, varfurile inferioare ale omoplatilor ar trebui sa fie la acelasi nivel in plan orizontal. Daca lucrurile nu stau asa si observati o curbura a coloanei, sau un umar mai sus decat celalalt, un omoplat mai iesit in afara sau asimetric fata de celalalt, ori un sold mai sus in raport cu celalalt, sau o combinatie de asemenea asimetrii, atunci copilul are deja scolioza. Este posibil sa faceti acest exercitiu simplu de evaluare a copilului si sa nu fiti siguri de ceea ce vedeti, caz in care cel mai bine ar fi sa ii faceti o fotografie, chiar si cu telefonul mobil – imaginea in doua dimensiuni va clarifica ceea ce vedeti cu ochiul liber, cu conditia ca iluminarea spatelui copilului sa fie uniforma. Pe o fotografie eventualele asimetrii se evidentiaza mult mai bine.

Sa presupunem, totusi, ca aveti un copil perfect sanatos, fara urma de scolioza. In acest caz ar avea sens sa va ingrijorati si sa-l tot controlati ? DA !! Cu siguranta, da ! Pana la maturizarea completa a structurilor articulare , scolioza se poate instala, ca urmare a unui usor traumatism muscular sau articular, sau ambele. Un astfel d e traumatism poate avea loc in foarte multe situatii – o cadere, o lovitura, o contractura musculara puternica, practicarea sportului sau doar a unor exercitii fizice nepotrivite pentru nivelul de dezvoltare fizica a copilului. Acest gen de traumatisme pot sa nu fie resimtite prea dureros de copii si sa nu constientizeze ca s-a intamplat ceva grav, sau pot fi constienti de asta, dar sa prefere sa nu spuna parintilor, pentru ca accidentul a avut loc din vina lor si nu vor sa fie certati pentru asta. Intr-o astfel de situatie va aparea o contractura musculara puternica – modul in care corpul incearca sa protejeze zona afectata, imobilizand pentru o vreme aria respectiva. In majoritatea cazurilor, cand contractura cedeaza de la sine, totul revine la normal. Sunt insa si situatii cand corpul nu poate repara problema aparuta in totalitate si o parte a musculaturii va ramane mai contractata, dar nedureroasa, astfel incat copilul nu va sti ca e ceva in neregula. Dar coloana vertebrala va incepe sa se curbeze in zona respectiva inspre directia unde musculatura e mai contractata, asa cum e si firesc.  Asadar, verificarea periodica a unui copil sanatos, chiar de catre parinti, acasa, este, de departe, cea mai corecta si responsabila atitudine posibila, pentru ca depistarea foarte devreme a unui inceput de scolioza mareste sansele de recuperare totala.

Nu doar traumatismele pot genera o scolioza, ci si desincronizarile de crestere – copilul incepe sa creasca mult in inaltime pe o perioda relativ scurta de timp, iar scheletul creste mai repede decat muschii- orice terapeut Bowen care a lucrat vreodata pe un astfel de copil sau adolescent, stie ca toata masa musculara pare foarte incordata, in special erectorii spinali, gastrocnemienii, cvadricepsul, bicepsul femural, trapezul. De fiecare data cand am lucrat pe un astfel de copil, la intrebarea daca a crescut mult in inaltime in ultima vreme, raspunsul a fost, invariabil, afirmativ. In momentul cand apar astfel de anomalii in cresterea unui copil, primul segment corporal care va avea de suferit va fi coloana vertebrala, pentru ca muschii paravertebrali vor fi subdimensionati fata de lungimea coloanei – inevitabil, aceasta se va curba. La prima vedere acest lucru pare un fel de fatalitate ce loveste absolut la intamplare si de care n-ai cum sa te feresti. La o cercetare mai amanuntita, insa, descoperi ca alimentatia acestor copii e profund dezechilibrata – multe produse de origine animala (de cele mai multe ori procesate), multi carbohidrati si aproape deloc legume si fructe crude. Poate ca, totusi, nu este o intamplare ca acum 50 de ani scolioza era un fenomen destul de rar intalnit comparativ cu zilele noastre ,,moderne” in care ideea de ,,aliment” este mai usor de asociat cu raftul din supermarket decat cu tarabele din piete. Nu stiu daca familiile de romani sufera de lipsa timpului necesar acordat hranei sau de lipsa timpului acordat informarii corecte in privinta alimentatiei – vazand rezultatele, imi vine sa cred ca un amestec nefericit din cele doua posibile ipostaze genereaza multe situatii neplacute.

A fost o vreme, insa, cand in satele romanesti se facea preventie in acest sens si in multe altele. Nu o stiu din auzite, ci din propriile amintiri. Copiii erau adusi pe lume de moasa satului, de obicei o femeie mai in varsta a carei stiinta fusese luata de la o predecesoare pe langa care practicase, cunostintele fiind transmise de la o generatie la alta. Eu am fost nascuta cu o astfel de moasa, in casa parintilor mei, fara niciun fel de complicatii. Mama acestei moase era batrana care era periodic chemata la noi acasa ca sa ,,ma traga”. Trasul copilului era o practica obisnuita in satele romanesti, cel putin in cele din sudul tarii si era folosita ca mijloc de preventie, cand copilul era racit, sau ,,era strans”. ,,A fi strans” insemna, in cazul unui copil, ca se jucase mai mult ca de obicei, sau statuse mai mult pe afara, iarna, in frig, ori ca zacuse la pat din cauza vreunui pojar sau a altei boli a copilariei. Cu alte cuvinte, muschii fusesera suprasolicitati, sau, dimpotriva, nesolicitati prea mult timp, ceea ce nu era bine deloc pentru cresterea copilului si trebuiau rearanjati. Ati ghicit, trasul copilului era un fel de masaj facut cu mare pricepere, folosindu-se un ulei caldut(sau amestecat cu apa si alcool, daca era vorba de o raceala), iar practicanta nu doar ca stapanea foarte bine tehnica acestui tip de masaj, dar si simtea zonele cu probleme, pe care insista pana la detensionarea lor completa. Cand ai cinci-sase ani si vine cineva sa te traga, asta e ultimul lucru din lume pe care ti-l doresti; imi amintesc exact ca la inceput ,,trasul” era dureros, se executa variind si presiunea si viteza miscarii mainilor in functie de ce simteau mainile respective, iar despre final nu-mi amintesc absolut nimic, pentru ca finalul era, de fiecare data atat de linistitor, incat adormeam. A doua zi eram ca noua. Am intrebat-o o data pe batrana respectiva de ce trebuie sa ma traga, daca pe mine nu ma doare nimic si mi-a spus ca nu stie sigur daca trebuie, dar o sa vada cand o sa puna mana pe mine. Iar dupa ce a pus mana pe mine si a gasit cu stiinta ei unica locuri despre care habar n-aveam ca sunt foarte dureroase, mi-a spus;,, Vezi? De asta trebuie sa te trag, pentru ca esti stransa si, daca te lasam asa, o sa cresti stramba”. Am apreciat la adevarata ei valoare aceasta tehnica, probabil uitata astazi, abia la cursurile de masaj si la cele de kinetoterapie, dandu-mi seama cata intelepciune si cunostinte terapeutice practice puteau avea batranii nostri si cat de bine stapaneau tehnica, inclusiv din punct de vedere medical, caci miscarile de masare erau facute tot timpul inspre directia inimii, niciodata invers. Pe atunci se stia ca activitatile fizice intense( cum ar fi orele de stat in frig la sanius, cataratul prin pomi in timpul verii, sotronul si cate altele), ca si inactivitatea prelungita, pot afecta corpul fragil al unui copil din punct de vedere muscular si scheletal si se luau masuri fara sa se mai astepte aparitia problemelor. Si, chiar daca asta se facea acum 50 de ani in satele romanesti si venea din cine stie ce vremuri de mult apuse, nu stiu cum s-ar putea numi altfel decat un stralucit exemplu de medicina preventiva. Sper ca, citind aceste randuri, sa va amintiti de ele, daca aveti copii sau nepoti si, oricand suspicionati ceva in neregula, sa apelati la un maseur sau chiar sa faceti un curs de masaj ca sa va puteti ajuta familia – nu e greu deloc, e foarte placut si sanatos pentru cine-l primeste si foarte reconfortant pentru cel care poate sa ajute. La fel de bine puteti apela la un terapeut Bowen – n-am intalnit inca pe nimeni care sa nu se simta excelent dupa o sedinta de echilibrare generala, iar copiii raspund uimitor la terapie.

Mai exista un aspect aproape niciodata luat in calcul la copii/adolescenti care au deja scolioza, urmeaza un program de kinetoterapie, dar corectarea defectului intarzie sau, si mai rau, defectul se agraveaza. Am avut ocazia, ca terapeut Bowen, sa vad multe astfel de cazuri. In toate, in absolut toate, copiii respectivi nu respectau reguli precise in afara orelor de kinetoterapie si, cel mai adesea, nici nu stiau de ele. Vedeam asta din primele zece minute dupa sosirea lor la cabinet: invitati sa se aseze, faceau asta in posturi incorecte – cu un picior sub sezut, picior peste picior, sau cu glezna unui picior asezata pe genunchiul celuilalt (in cazul baietilor). Invitati fiind sa schimbe pozitia picioarelor( stangul sa fie pozitionat ca dreptul si invers), descopereau ca postura respectiva devenea extrem de inconfortabila, chiar dureroasa. Evident, dupa aceasta ,,descoperire”, la cabinet urmeaza scurta lectie de anatomie cu atlasul in fata, copilul trebuind sa inteleaga de ce posturile incorecte vor fi evitate NON-STOP si de ce pozitia corecta a corpului trebuie sa devina regula permanenta si stil de viata, cel putin pana la definitivarea cresterii scheletului. Orice exercitii ar face un copil cu scolioza si orice alt tratament de recuperare, cred ca atata timp cat nu va fi facut sa inteleaga ideea de echilibru al musculaturii in raport cu coloana vertebrala si nu va fi convins ca e spre binele lui sa-si supravegheze tot timpul postura , totul e in zadar. 30 de minute de exercitii zilnice, sau chiar si o ora, nu valoreaza mai nimic daca alte 13-14 ore corpul lui este lasat la voia intamplarii. La prima vedere pare ceva de neconceput sa-i ceri unui copil sa-si constientizeze/corecteze mereu postura, suna dramatic si traumatizant, dar pe masura ce el incearca macar sa faca acest efort, de la o zi la alta ii va fi mai usor; pe de o parte pentru ca se obisnuieste sa fie atent, pe de alta pentru ca incet, incet va reusi sa schimbe un tipar al memoriei musculare, incat va creste randamentul si forta acelor grupe de muschi mai slabi in defavoarea celor mai puternici,  readucand corpul la simetrie.

De fapt, de asta s-a si inventat corsetul ca mijloc de corectie al scoliozei, ca sa faca in mod fortat ceea ce se presupune ca nu poate sa faca un copil in mod voluntar. In cazuri grave corsetul se impune, dar in scoliozele usoare, inainte de a se agrava, participarea activa si responsabila a copilului la propria recuperare este , de departe, metoda cea mai usoara, cea mai sigura, cu rezultatele cele mai bune (insotita, desigur,si de exercitii specifice). Aceasta idee este acceptata de multe ori cu mai multa usurinta de copii decat de parinti. Deseori mi-a fost dat sa ma aflu in situatii bizare in care, expunand conceptul unui asemenea demers pe termen lung, un copil de 12-13 ani sa-l inteleaga si sa-l accepte, iar parintele nu, imaginandu-si ca e ceva monstruos sa-i ceri la o varsta asa frageda sa-si schimbe radical stilul de viata (cel putin la nivelul modului in care-si foloseste corpul). Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ca adultii sunt atat de reticenti pentru ca ei insisi nu se cred capabili de un asemenea efort. Si, probabil, un adult chiar nu ar fi in stare de un asemenea efort. Pe de alta parte, insa, oricarui adult i se pare normal ca propriul copil sa invete algebra si geometrie, fizica si istorie, doua limbi straine si cate altele. Incapacitatea de a intelege cum ar putea un copil sa faca o schimbare radicala supraveghindu-se permanent, are legatura, de fapt, cu imposibilitatea unor adulti de a intelege ca la copii capacitatea de a invata e mai mare si ca aptitudinile de invatare sunt maxime in perioada copilariei si a adolescentei; la fel si adaptabilitatea. Din fericire, in marea majoritate a cazurilor pe care le-am intalnit , copiii ,,au preluat conducerea”, iar rezultatele au fost peste asteptarile parintilor.

Exista, din pacate, si cazuri mai dramatice in care copilul este legat de un sport pe care il practica de ceva vreme, uneori la nivel de performanta si are de ales intre sportul respectiv si tratarea scoliozei. Sunt cazurile copiilor care au ajuns la scolioza chiar datorita activitatii sportive, pacticate incorect si excesiv.

Din ce in ce mai mult, sportul – orice sport – este recomandat cu caldura, cu insistenta, iar succesele sportivilor sunt mediatizate intr-un fel care ar starni invidia oricarui elev olimpic la concursuri internationale. E usor de inteles de ce atatia copii se indreapta catre diverse sporturi, dorindu-si celebritatea si muncind din greu ca sa o obtina candva, in viitorul foarte apropiat. Mediatizarea succesului poate manipula extrem de usor visele copiilor. Riscurile practicarii sporturilor nu sunt mediatizate, ranirile, bolile cronice ale multora din fostii sportivi, sau deziluziile celor care muncesc cu anii fara sa poata ajunge la succes nu sunt niciodata subiecte de interes public. Cati stiu ca celebrul patinator Evgheni Plusenko a suferit deja peste 30 de interventii chirurgicale in urma accidentarilor? Asa se face ca multi copii care nu fac fata din punct de vedere fizic sportului pe care il practica deja, continua activitatea sportiva, chiar si dincolo de limita riscului evident.  Am cunoscut astfel de situatii in care copii cu scolioze (unele foarte grave) practicau fotbalul, tenisul, baletul sau dansul sportiv. Cazurile lor erau de-a dreptul impresionante, pentru ca sacrificasera ani de munca indarjita la o varsta foarte frageda, viata lor era centrata in jurul acestui ideal care ar fi trebuit sa-i propulseze spre succes, dar corpul lor, mijlocul fizic prin care ar fi trebuit sa ajunga acolo, nu-i mai sustinea . Imi amintesc cazul Anei (sa-i spunem asa, nu-mi pot permite sa-i dau numele real), care la doar 11 ani avea o scolioza de peste 40 de grade , cu rotatie vertebrala, dar practica baletul, fiind eleva la un liceu de profil. I-am explicat, in prezenta mamei ei, cum stau lucrurile, ce inseamna ceea ce i se intampla si cum va evolua cazul ei in lipsa oricarui tratament. Apoi i-am spus ceea ce ii mai spusese, de fapt, si medicul: ca va trebui sa renunte la balet, sa urmeze un program strict de exercitii zilnice , in paralel cu terapia Bowen si supraveghere posturala, sau daca nu vrea terapie Bowen, sa poarte un corset si sa urmeze un program de kinetoterapie. Fetita a refuzat hotarata, spunand: ,, Baletul e viata mea !” ,, Si daca din cauza acestei vieti centrate in jurul baletului vei avea mult de suferit cand vei fi mare si va fi prea tarziu ca sa mai poti fi ajutata, ce-i vei spune mamei tale atunci ? Nu cumva ca ar fi trebuit sa se poarte ca un parinte responsabil cand erai mica si puteai fi ajutata? Adica sa fie ferma si sa te retraga de la balet ?” A ramas cu capul in piept o vreme, dupa care a soptit speriata, cu ochii in lacrimi:,, Baletul e viata mea ! Sunt foarte buna, am multe premii !” Si a inceput, efectiv, sa planga. Asa arata o drama inceputa ca un vis frumos. Ana nu avusese niciun defect fizic atunci cand intrase la clasa de balet. Celelalte colege ale ei evoluasera normal, fara sa ajunga la scolioza. Ei,insa, i se intamplase asta si nimeni nu observase decat cu doua luni inainte sa ajunga la cabinetul meu, cand mama remarcase ca tricourile stateau cam strambe pe corpul ei. Cu siguranta totul incepuse cu mult mai devreme, nicio scolioza nu ajunge la peste 40 de grade in 2-3 luni.

Ce se intampla cand nu se instituie niciun fel de tratament si totul este lasat in voia sortii, cu speranta naiva ca asta va trece asa cum a aparut ? La o scolioza atat de grava, curbura se va agrava pana la a deveni o infirmitate, afectand nu doar coloana vertebrala, ci si functionarea organelor interne, mai ales a plamanilor, ca sa nu mai vorbim de durerile vertebrale sau de stresul psihic la care se ajunge datorita defectului estetic foarte vizibil. La un moment dat interventia chirurgicala nu va mai fi o optiune, ci o necesitate! Nu stiu ce a facut Ana, nici ce decizie a luat mama ei, sau daca a luat vreo decizie, alta decat aceea de a lasa copilul sa practice baletul. La mine nu s-au mai intors si niciun terapeut sau medic nu poate forta pe nimeni sa aleaga o cale de rezolvare a unei probleme de sanatate impotriva vointei pacientului. Tot ce poti face e sa prezinti situatia cu sinceritate exact asa cum este. Mama Anei ar fi vrut ca fetita sa faca terapie, sa faca si exercitiile recomandate in scolioza, dar sa practice si baletul. Si lucrurile sa se rezolve asa. Numai ca asa ceva nu era posibil. Exista putine sporturi care solicita corpul in mod simetric (canotajul, anumite stiluri de inot, crosul)dar in timpul practicarii majoritatii sporturilor, o persoana nu isi poate folosi corpul in mod echilibrat. Este inevitabil ca acele grupe musculare care dau randament mai bun sa fie folosite mai mult si mai intens, in detrimentul celorlalte, in mod instinctiv. Altfel spus, sportul in sine va intretine si va agrava scolioza deja instalata.

Iata de ce revin, insistand asupra controlului pe care parintii trabuie sa-l faca periodic acasa, verificand simetria corpului propriului copil. Oricine, absolut oricine isi poate gasi 5 minute saptamanal ca sa-si dezbrace copilul si sa-l priveasca din fata si din spate – asta nu inseamna sa fii obsedat sau ipohondru, ci doar sa fii constient ca, daca ai o comoara, e normal si necesar sa verifici periodic ca ea e intacta; cred ca nimeni nu are comoara mai mare pe lume decat propriul copil !

Cum a fost posibil, totusi, ca Anei sa i se intample asa ceva, din moment ce restul colegelor ei nu au patit nimic, desi toate au urmat acelasi program ? Iata o intrebare de 100 de puncte, al carei raspuns nu am cum sa-l stiu cu exactitate. Pot doar sa banui ca la un moment dat, in timpul unor repetitii, a exagerat, din exces de zel, sau pentru ca profesorul i-a cerut mai mult decat ar fi trebuit, incat a facut o intindere musculara mai puternica decat de obicei, eventual cu intinderi de ligamente si/sau tendoane, poate chiar cu microrupturi de fibre musculare. Astfel de lucruri se intampla frecvent in practica sportiva si, in timpul unui antrenament intens, datorita incalzirii corpului, pot chiar sa treaca neobservate sau fara a fi resimtite la adevarata lor gravitate. Corpul le resimte mai tarziu, dar, la copii, care sunt mai flexibili datorita nematurizarii articulare, aceste traume musculo-scheletale nu par grave, cu atat mai mult cu cat sportivii sunt obisnuiti sa plateasca din cand in cand un pret de durere pentru pasiunea lor. La inceput nu e decat o parte a corpului , cuprinzand mai multe grupe musculare, mai contractata, dupa care corpul revine la simetrie… sau nu ! Daca ar exista acel control periodic despre care spuneam, defectul ar fi observat chiar de la inceput, iar corectarea lui ar fi simpla. Lasat insa la voia intamplarii pentru ca nimeni nu stie de el, se va agrava, pana la a deveni observabil chiar si prin haine, moment in care trebuie facuta o alegere responsabila si, de cele mai multe ori, radicala.

Repet, situatii asemanatoare am intalnit in cazul mai multor copii sportivi si peste tot am auzit aceeasi replica:,, Dansul (fotbalul, baletul, tenisul, etc) e viata mea !” Va suna cunoscut ? E un cliseu, ca oricare altul, venit direct din ecranul televizorului. Se intampla ingrijorator de des ca adolescentiii/ copiii sa cada prada acestor clisee care le dau aripi si le par adevarate mostre de maturitate, ajungand sa creada ei singuri ceea ce spun, din tot sufletul. Nimeni nu i-ar putea acuza de nesinceritate, sau de mimarea unor sentimente, caci ei sunt sinceri ! Problema e cum de au fost lasati sa ajunga aici, cum de nu s-a gasit niciun adult responsabil care sa le explice ca la 11, 13, 16 ani viata e la inceput si are atat de multe de oferit, incat nu trebuie decat sa deschida ochii si, dincolo de un drum inchis pentru ei la un moment dat, sa vada alte 1000 de drumuri care ii asteapta. Am ajuns sa ma intreb daca sprijinul si stimularea copiilor spre o cariera sportiva sau muzicala are intotdeauna legatura cu vreun talent nativ sau, mai degraba, cu ambitiile parintilor de a-si vedea copilul celebru si plin de bani intr-un timp relativ scurt, ignorand total riscurile sau asumandu-le, dar fara o atentie marita si permanenta asupra starii de sanatate a copilului. Cel mai socant caz in acest sens, pe care mi-a fost dat sa-l cunosc, a fost al unei fetite de 12 ani care practica dansul sportiv la nivel de performanta si care avea o scolioza grava. Pana aici, nimic nou sub soare. Numai ca fetita aceasta avea si diabet! Nu am cunoscut-o personal, mama ei m-a contactat prin e mail, cerandu-mi sa-i spun daca o pot ajuta; i-am raspuns ca pot sa incerc, dar ca pentru cel putin sase luni va trebui sa renunte complet la dansul sportiv. Raspunsul a fost ,, Imi pare rau, dar dansul e viata ei, si doctorul i-a spus ca trebuie sa renunte, dar cum sa-i iei unui copil ce are mai drag ?” Era ca si cum si eu si doctorul eram un fel de oameni fara suflet care nu vor sa ajute un biet copil aflat in suferinta, pe care doar ea, mama, il intelegea pe deplin. Desi i-am explicat acestei mame la ce isi expune copilul si din ce motiv orice tratament nu poate fi compatibil cu practica sportiva in cazul scoliozei, a motivat ca nu poate supune un copil diabetic unui asemenea soc emotional, cum ar fi renuntarea la dansul sportiv. Cu alte cuvinte cele doua boli se sustineau una pe alta pentru a impinge acest copil pe un drum extrem de periculos , dar…spectaculos si plin de premii !Nu sunt diabetolog, dar imi vine greu sa cred ca socul emotional (real, de altfel) prin care poate trece un copil sportiv care trebuie sa renunte la sport poate fi mai daunator decat efortul fizic intens, care inevitabil produce variatii mari ale glicemiei si asta aproape zilnic!  Nici despre acest caz nu mai stiu nimic, dar sunt destul de sigura ca sintagma ,,rele tratamente aplicate minorului”(care are o conotatie penala) ar trebui, in peisajul vietii noastre uneori prea moderne, sa includa si cazurile de suprasolicitare a copiilor in raport cu starea lor de sanatate.

Revenind acum la ceea ce am putut observa ca profesor in raport cu aceasta conditie medicala, o sa spun mai intai ca observatiile mele au devenit pertinente abia din momentul in care am inceput specializarea in domeniul kinetoterapiei si, mai tarziu, al terapiei Bowen. Si inainte de aceste specializari remarcasem ca multi elevi, in special cei mai inalti, pareau sa stea in cele mai ciudate pozitii in banci. Intr-o zi, la un liceu bucurestean, in timpul orei de romana, chiar m-am enervat, pentru ca un baiat dintr-o clasa de-a zecea, efectiv statea ca si rasturnat in banca, incomodand-o pe colega din fata lui cu picioarele desfacute si intinse pe sub scaunul ei, era ca si cum ar fi stat culcat in banca, iar in timpul asta isi lua notite. L-am atentionat ca ne aflam in clasa, nu la bar, si ca, atata timp cat nu ma vede pe mine stand la catedra intr-o asemenea pozitie, probabil ca nici el n-ar trebui sa stea asa. Baiatul s-a uitat la mine vizibil enervat si mi-a replicat cu aplomb ca nici el, daca ar sta pe scaunul de la catedra, n-ar fi nevoit sa stea in pozitia aceea. Dupa care s-a ridicat in picioare si a completat: ,,Am un metru si 82 de centimetri”. Apoi s-a asezat pe scaun stand intr-o pozitie ,,regulamentara” , de departe mult mai incomoda pentru el decat cea anterioara, adunat parca tot deasupra caietului, cu spatele cocosat. Dupa ora, a iesit imediat dupa mine si si-a cerut scuze pentru modul cam intempestiv de a reactiona, dar i-am spus ca, dincolo de reactie, avea dreptate si n-as fi inteles ca are dreptate daca nu mi-ar fi si demonstrat asta. Discutand in aceeasi zi cu directoarea liceului despre problema asta, a carei gravitate nici n-o intuiam la momentul respectiv, dar o percepeam ca pe o situatie anormala pentru un copil care trebuie sa stea in banca 5-6 ore pe zi, aceasta mi-a replicat, ironic-amuzata  ca ar fi bine ca astea sa fie problemele ei de director, cele legate de confortul elevilor.  Si cam asa s-a incheiat incercarea mea naiva de a face lumea un loc mai bun la nivel de mobilier scolar.

Evident, nu toti copiii au o problema cu proasta dimensionare a mobilierului scolar, deci nu asta ar fi neaparat o justificare a progresiei rapide a scoliozei in perioada pubertatii si a adolescentei in toate cazurile. Numai ca in perioada pubertatii apar, intr-adevar, schimbarile hormonale. Eu nu cred ca ele pot determina in mod direct aparitia scoliozei, dar cred ca o pot determina indirect si am sa explic in ce fel. In perioada pubertatii orice copil incepe sa-si constientizeze intr-un mod din ce in ce mai insistent aspectul fizic. Fetele petrec mai mult timp in fata oglinzii, isi observa cu incantare(sau nu!) liniile corpului in continua transformare, incep sa experimenteze discret fardurile,incep sa se indragosteasca de colegii din clase mai mari sau chiar de profesorii mai tineri, nu pentru ca ar avea vreo deviatie comportamentala, ci pentru ca asa functioneaza corpul uman si emotiile umane mediate de asaltul hormonal caruia o personalitate in formare ii face fata asa cum poate. Baietii devin mai negativisti si uneori chiar agresivi, incep sa aiba probleme cu autoritatea parintilor, apar crizele de rebeli fara cauza, apar frustrarile datorate lipsei de atentie din partea fetelor si nevoia de-a face ceva ca sa rezolve problema: se apuca de sport, de fumat, de baut sau chiar de droguri- asta depinde de anturajul din care fac parte si de gradul de supraveghere sau de educatie de care au parte in familie. Intr-un cuvant toti copiii, fara exceptie, la aceasta varsta vor sa creasca mai repede si sa imite modele comportamentale adulte, fara prea mare discernamant intre bine si rau. Este perioada in care fetele invata sa stea in banca picior peste picior, pentru ca li se pare o pozitie foarte feminina( desi foarte periculosa pentru articulatiile lor inca in dezvoltare ! nu e periculos sa stai picior peste picior 10 minute, dar 4-5 ore zilnic  este deja foarte grav cand ai doar 12 ani.) Tot acum incep sa poarte tocuri, destul de discrete, dar pe la 14-15 ani tocurile incep sa ajunga si pe la 4-5 cm, lucru destul de nesanatos pentru bolta plantara. Multi dintre baieti se orienteaza catre vreun sport si isi imagineaza ca practicarea in forta a sportului respectiv ii va ajuta sa devina mai repede plini de muschi, exact ca in reclamele tv.  Pana aici nimic in neregula, numai ca alegerea sportului ar trebui sa se faca in functie de datele fizice ale copilului cu foarte mare atentie si in functie de utilitatea lui in dezvolatarea fizica. In acest sens un capitol al acestei carti va fi dedicat practicii sportive. In momentul in care cei mai multi pacienti pe care ii tratezi ca terapeut Bowen pentru diverse probleme musculo-scheletale, iti vin direct de pe terenul de tenis sau fotbal,din salile de fitness, aerobic sau, si mai grav, din salile de recuperare fizica, devine limpede ca modul in care se practica sportul sau diverse exercitii fizice este, adeseori, defectuos (ca sa ma exprim elegant!).  Nu o data am avut in tratament copii cu hernii de disc dobandite la antrenamente de arte martiale, sau cu fisuri de tibie dobandite pe la oarece sporturi de aparare. Inutil sa mai spun ca unii aveau si scolioze- cand te tot sprijini pe piciorul stang ca sa lovesti la inaltime cu dreptul si ai doar 13 ani, e limpede ca fortele la care iti supui in mod asimetric muschii , ligamentele si tendoanele nu vor duce la nimic  bun pentru coloana vertebrala.

In perioada pubertatii si/sau a adolescentei, oamenii au tendinta de a se comporta usor excesiv. Asa se face ca pasiunile par mistuitoare, dezamagirile ireparabile, conflictele ireconciliabile. Sub asaltul hormonal copiii au perioade in care trec de la entuziasm la deceptie cu viteze ametitoare, isi schimba ideile si convingerile cu o determinare impresionanta, incat parintii neavizati au tendinta sa creada ca fiecare moment mai important din viata copiilor lor e unul crucial si aproape se tem sa-i mai indrume corect, de teama unei demonstratii furibunde de personalitate. E adevarat, aceste demonstratii pot fi spectaculoase ca manifestare si parintii mai slabi de inger spun adesea ,, nu am ce sa-i fac, daca asa vrea el (sau ea).” Daca au mai si citit ceva psihologie- ultimul racnet al modei, din care au aflat ca orice conflict le poate traumatiza copilul pe viata, raul e deja instalat si parintele devine un fel de anexa a familiei cu rolul de a furniza cele necesare traiului si a-si sustine copilul in orice situatie , fireasca sau aberanta. Rolul parintelui ar trebui, totusi, sa ramana ceva mai stabil si continui sa cred ca un parinte lispit de autoritate si fara niciun ascendent moral asupra copilului sau, il va lipsi pe acesta din urma de un reper fundamental in dezvoltarea lui viitoare, pentru ca, indiferent ce vede copilul la televizor, pe strada sau la prieteni, tot parintele ramane primul model. Asadar permisiunea, ca si interdictia sunt atitudini firesti in familie, fara de care educatia unui copil devine un fenomen discutabil, mai ales in cazurile in care parintele ii permite copilului sa-si faca rau singur.

In ultimul an de invatamant, inainte de o ora de romana la o clasa de a XI-a, am vrut sa fac un mic experiment de doar doua minute: dupa ce am intrat in clasa si mi-am salutat elevii, am ramas in fata clasei privindu-i pe rand, ca sa observ cati dintre ei aveau o pozitie aproximativ corecta in banca. Evident, ma priveau intrigati, neintelegand ce fac. S-au lamurit repede, cand le-am spus ca din toti cei 26 care erau in clasa, doar doi nu aveau o pozitie defectuoasa. S-au uitat la mine neincrezatori, cam la fel cum va uitati dumneavoastra acum, cand cititi aceste randuri. Dar ce-ar fi sa va asezati la o masa si sa incercati sa scrieti doua fraze ? S-ar putea sa observati ca faceti asta stand cu coloana rasucita spre stanga daca sunteti dreptaci sau invers daca sunteti stangaci. Daca sunteti femeie, s-ar putea sa tineti si piciorul drept peste cel stang (in cazul ca scrieti cu mana dreapta). Am ghicit ? Aparent, asa ceva nu-ti poate provoca o scolioza, dar daca ai usoare probleme cu articulatiile, ai doar 12-13 ani si pana la 18 ani tot asa o sa stai  5-6 ore pe zi la scoala, plus inca vreo 2 acasa, la masa de scris, este putin probabil ca acest lucru nu te va afecta din punct de vedere postural, provocand chiar si o scolioza in cele din urma. Stiu ca asa ceva pare un lucru complet inofensiv, dar practicat zi de zi, ore in sir, va fi picatura chinezeasca in stare sa gaureasca si piatra. Daca mai luam in calcul ca, pe la vreo 3-4 ani, unii dintre acesti copii au primit in dar de la parinti si un fel de masinute din plastic (cosmarul inventiilor in materie de jucarii) cu niste roti rigide in care au stat cu picioarele larg desfacute, impingand in asfalt spre in spate ca sa le faca sa inainteze si fortandu-si articulatia coxo-femurala, esentiala pentru pozitia pelvisului care e baza coloanei vertebrale …avem imaginea completa a unei lumi in care grija societatii fata de copii e mai mult simulata, decat manifestata in mod real. Intr-o lume normala, astfel de jucarii nu ar trebui sa existe. Iar celebra trotineta ar trebui sa se vanda cu o atentionare agatata de ghidon: folositi ambele picioare, alternativ, cand va plimbati cu trotineta. Corpul uman nu s-a schimbat in mod esential in ultimele zeci de mii de ani. De ce am crede de vreo suta de ani incoace ca a fost facut sa stea pe scaune, uneori extrem de incomode ore in sir, zilnic ? De ce am crede ca unui copil foarte mic ii face bine sa-si contorsioneze picioarele din solduri ca sa faca sa inainteze o masinuta stupida ? De ce am crede ca e normal si foarte benefic pentru sanatatea unui copil de numai 9-10 ani sa participe zilnic la ore istovitoare de antrenamente fizice ? Pentru spectacol, pentru celebritate ? Pentru ca a invatat la o varsta cand abia incepe sa intrezareasca ce este lumea sau viata ca un lucru sau altul reprezinta viata lui ?! Intrebari retorice, desigur, pe care nu le pun decat pentru a sublinia acea evidenta pe care nu mai vrem s-o vedem din cauza unor modele culturale actuale pe care le preluam ca atare, fara sa ne mai intrebam daca sunt normale sau nu. Niciodata n-o sa pot fi de acord cu suprasolicitarea copiilor in indiferent ce directie si oricare ar fi scopul, daca acea suprasolicitare le fura copilaria si ii mai si pune in pericol. E deja suficient ca lumea moderna in care traim presupune inregimentarea lor pentru studiu de la numai 6 ani. In ultimii cincizeci de ani varsta de la care copiii pot intra in tot felul de competitii sportive a scazut tot mai mult in ignorarea totala a datelor fiziologice si psihologice specifice varstei.

Nu, nu sunt impotriva exercitiului fizic si a sportului practicat cu masura, nici macar a efortului fizic intens atunci cand datele fizice ale sportivului permit asta, as vrea doar sa amintesc ca sporturile au aparut in antichitate sub forma de competitii care se tineau intr-o arena, unde unii se intreceau sau se omorau direct, iar altii, din tribune, participau la spectacol ! Nu stiu daca beneficiile sporturilor ar mai fi promovate cu atata insistenta daca in spatele lor nu ar exista si o industrie a sportului si numeroase interese financiare; sa nu uitam ca cea mai sanatoasa activitate fizica (de departe cea mai benefica !) – mersul pe jos in pas alert si cu incaltaminte adecvata nu este promovat si nu cred ca a vazut cineva vreodata vreun spot publicitar in care cineva merge pur si simplu, iar o voce enumera toate beneficiile reale, importante si, mai ales, GRATUITE ale celui care merge. O sa le prezint intr-un capitol destinat activitatii fizice.

In concluzie: preocuparea pentru sanatatea copilului dumneavoastra ar trebui sa nu piarda din lista de prioritati echilibrul coloanei sale vertebrale. Acest lucru este deosebit de important pentru ca orice afectare la acest nivel va avea repercusiuni asupra intregului sau corp; sa nu uitam ca pe toata lungimea coloanei vertebrale , din aceasta pornesc radial nervi care gestioneaza functionarea corecta a tuturor organelor si sistemelor. Iata asadar o lista cu lucruri pe care ar trebui sa le aveti in vedere:

  •  verificati periodic rectitudinea coloanei vertebrale a copilului, am explicat deja cum puteti face asta.
  •  daca vreti sa-l inscrieti la un club sau la o scoala sportiva, ar trebui sa discutati asta cu medicul de familie si n-ar strica nici un consult de specialitate la medicul ortoped care va fi de acord sau nu cu alegerea dvs. si o sa va si explice de ce.
  •  sfatuiti-va copilul sa adopte pozitii corecte la scoala sau acasa, la masa de lucru; verificati ca mobilierul sa fie adaptat dimensiunii sale corporale.
  •  sfatuiti-va copilul sa nu stea asezat mai mult de o ora; in pauzele de la scoala nu trebuie sa stea tot in banca, ci sa mearga in aer liber, in curtea scolii – mersul rearanjeaza intreaga musculatura, in plus normalizeaza circulatia sanguina si oxigenarea tuturor organelor, inclusiv a creierului, ii va fi pe urma mai usor sa ramana concentrat la ore.
  • cumparati-i copilului dvs un ghiozdan clasic sau un rucsac in care sa isi transporte cartile si caietele si explicati-i de ce trebuie sa-l poarte pe ambii umeri.
  • aveti grija in ce pat doarme copilul; salteaua nu trebuie sa fie prea moale, dar nici de o duritate excesiva . Daca obisnuieste sa doarma culcat pe o parte, dar fara perna, incercati sa ii schimbati acest obicei, astfel incat coloana cervicala sa fie aliniata cu cea toracica si aspectul gatului sau privit din spate sa nu fie curbat si rasucit.
  • supravegheati cu atentie alimentatia copilului dvs; retineti ca necesarul de vitamine si minerale compatibile cu corpul sau in crestere nu se afla nici in raftul din farmacie, nici in cel din supermarket, ci in gradina sau la piata. Si ca cea mai buna mancare gatita este cea gatita in casa, cu conditia sa nu primeasca gustul din vreun plic cu…gusturi.  Aveti grija sa bea suficienta apa si cat mai rar sau deloc bauturi carbogazoase (o sa dezvolt ideea despre importanta alimentatiei intr-un capitol separat)
  • daca copilul dvs practica deja un sport, sfatuiti-l sa va spuna cand simte orice fel de disconfort muscular sau articular si verificati-i cu atentie simetria corporala, am explicat deja de ce, sa nu uitam ca preventia este cea mai buna metoda terapeutica. In cazul in care descoperiti asimetrii, adresati-va ortopedului, unui kinetoterapeut sau unui terapeut Bowen – ei vor sti sa va indrume sau sa va ajute.
  • sa apelati din cand in cand la un terapeut Bowen sau la un maseur pentru copilul dumneavoastra nu este un moft nejustificat, ci o atitudine preventiva cu efecte extrem de benefice asupra sanatatii copilului.
Scolioza – o alta perspectiva
Derulează în sus