Mă numesc Olga D. și am 32 de ani . Problemele mele de sănătate au început anul trecut când, din cauza unor dureri cervicale ușoare (lucrez la birou), am apelat la serviciile unui chiropractician. Voiam să scap de disconfortul cervical.
Astfel , am mers la 10 ședințe care au presupus diverse manevre pe toată coloana , după care imediat mă simțeam ușor revigorată. Însă ceea ce a urmat a fost total neașteptat , pot spune cumplit . De la o zi la alta , după ce am terminat acele ședințe de chiropractică, coloana mea vertebrală își schimba pur și simplu forma , datorită durerilor care îmi determinau o postură complet anormală. Aveam dureri îngrozitoare (pe care nu le avusesem înainte de aceste ședințe ) pe toată coloana, cu amorțeli ale picioarelor și zile în care nu puteam să merg . Pot spune , fără să exagerez, că arătam și mă simțeam mutilată , ca după un accident . Totul s-a agravat rapid , în trei luni. Am căzut într-o adevărată disperare , pentru că plecasem de la un disconfort cervical iar ,,tratamentul” mă transformase aproape într-o infirmă ; kinetoterapia recomandată ulterior de medici nu-mi era de niciun folos . Dintr-un om energic și care ,,le rezolva pe toate” , mă transformasem rapid într-o persoană demnă de toată mila . Am ajuns la cabinetul de terapie Bowen al doamnei Luiza Predescu , la recomandarea unei asistente medicale care îi fusese pacientă și care era foarte mulțumită de rezultatele obținute . Starea mea s-a îmbunătățit treptat , începând chiar cu prima ședință , iar efectul a fost constant de redresare , de la o ședință la alta . Și nu doar în plan fizic; spre surprinderea mea și pe plan psihic am depășit depresia în care căzusem datorită stării jalnice în care ajunsesem . Trebuie să menționez că ședințele de terapie Bowen m-au ajutat să redevin omul care eram pe toate planurile : ciclul menstrual s-a reglat , mi-au dispărut insomniile și durerile de cap, am scăpat de durerile de spate, am uitat cum e să-ți amorțească picioarele, am reînceput serviciul după un lung concediu medical și acum mă pot îngriji de familie …mi-am luat viața înapoi ! E ușor de înțeles de ce am devenit atât de interesată de terapia Bowen ,cu atât mai mult cu cât , din această experiență dureroasă, am învățat că organismul nostru e o mașinărie vie, care are nebănuite resurse de a se recupera și reface într-un mod delicat și natural . Îi mulțumesc mult doamnei Luiza Predescu pentru dăruire , continui ședințele pentru că îmi place să mă simt bine , relaxată, pozitivă și energică și recomand terapia cu toată încrederea . Olga D. – Telefon indisponibil, conform Regulamentului General Privind Protecția Datelor
7 ianuarie 2015