Terapie Bowen pentru scolioză

Mă numesc Constanța P. și în luna iulie a anului 2008 am aflat de la d-na Luiza Predescu că băiatul meu Andrei , în vârstă de 9 ani are scolioză și mi-a recomandat să îl vadă și un medic specialist ca să confirme diagnosticul.

Într-adevăr , un medic consultat în săptămâna următoare mi-a spus același lucru și mi-a mai spus că singurul lucru pe care îl pot face pentru copil e să poarte un aparat gipsat sau să facă o operație de corectare a coloanei și până a alege una sau alta să-l duc la un kinetoterapeut ca să înceapă un tratament .

Doamna Predescu  mi-a spus să nu mă sperii așa de tare și mi-a propus să înceapă un tratament bowtech pentru Andrei .  Mi-a explicat în ce constă terapia bowtech și Andrei a început ședințele de tratament . Între ședințe i-a recomandat să facă anumite exerciții de kinetoterapie pe care chiar dânsa i le-a arătat copilului .

Rezultatele au fost dincolo de orice așteptări : după două ședințe coloana copilului se îndreptase vizibil și întreaga poziție a corpului era alta ; în sfârșit nu mai trebuia să mă întreb de ce tricourile stau strâmb pe el și , dacă tot urma Andrei un astfel de tratament, am făcut și eu câteva ședințe ca să scap de durerile de spate pe care le aveam de ani buni . Am început chiar să fac și eu exercițiile , cot la cot cu Andrei . Nu pot să spun cât sunt de mulțumită . Andrei are coloana dreaptă deși a făcut doar 5 ședințe ( dar continuă și acum exercițiile care îl și țin într-o formă fizică bună ) iar eu am scăpat de durerile de spate . Așa că recomand oricui are un copil cu scolioză și oricui are probleme de sănătate , să nu mai piardă timpul : să aleagă terapia bowtech cu toată încrederea. Eu am avut noroc să o cunosc de mai mult timp pe doamna Predescu care e specializată în mai multe domenii de sănătate ,așa că recomand oricui să apeleze cu încredere la dânsa – chiar nu se lasă până nu rezolvă o problemă  .

Constanța P. – Telefon indisponibil, conform Regulamentului General Privind Protecția Datelor

Terapie Bowen pentru scolioză
Derulează în sus