De ce funcționează eficient DNM?

Înainte de a răspunde la această întrebare, reamintesc faptul că DNM este o terapie manuală , mai exact că este aplicată de terapeut direct pe pielea pacientului pentru a trata o durere resimțită de acesta. Nicio durere nu ajunge să fie resimțită în corp altfel decât prin intermediul nervilor, de aceea spunem că durerea este un fenomen pur neurologic. Modul în care putem încerca să ajutăm un pacient ca terapeuți manuali este unul singur: acționând din exteriorul corpului, deci de la nivelul pielii. DermoNeuroModulare este numele acestei tehnici, deoarece ,,dermo” se referă la piele, ,,neuro” la nervi, iar modulare la schimbarea stării de fapt cu care avem de a face, adică durerea. Având în fața un pacient ,un practician DNM nu va mai vedea la acesta biomecanica, asimetria formei, a posturii sau slăbiciunea altfel decât ca reacții de apărare ale sistemului nervos, care reacționează activând percepția durerii. Durerea este un semnal, un mijloc de apărare, nu un defect al organismului.

Dar nu orice fel de durere va putea fi tratată prin DNM, de aceea terapeutul va trebui să fie atent și să facă o distincție clară între dureri de tip visceral sau cronic (consecutive unei fibromialgii, migrenelor, SPM, etc) și dureri de natură musculoscheletală sau pe care pacientul le resimte în anumite condiții posturale ori la mobilizarea corpului, căci doar cele din urmă vor putea fi tratate cu ajutorul acestei tehnici.

Obiectivul principal al DNM este acela de a reduce durerea care împiedică mișcarea, mobilizând nervii, dându-le mai mult spațiu pentru a aluneca liberi, înlăturând compresiunile, încât să li se permită o mai bună vascularizare și un mai bun drenaj. Acest lucru e posibil lucrând la nivelul pielii.

În general nervii periferici ajung să nu mai funcționeze corect din lipsă de mișcare, din exces de mișcare, ca urmare a unor mișcări bruște sau greșite, ca urmare a unor nevrite, etc. Există 72 de KM de nervi periferici în corpul uman. Mobilizându-i de o manieră strategică și terapeutică, îi putem ajuta să rămână sănătoși din punct de vedere biologic și fiziologic. Un nerv sănătos, bine hrănit și bine drenat , grație mișcării variate și adecvate, nu va contribui la dezvoltarea durerii. Dimpotrivă, un nerv lezat , blocat în tunelul său, comprimat sau prea întins, din diverse motive -lipsă de mișcare, mișcări repetitive, o traumă veche, etc – va avea de suferit, iar suferința lui se va exprima prin durere.

Nervii sunt constituiți ca niște lungi pereți cilindrici care protejează neuronii. Transportul sângelui prin fine vase sanguine regionale înspre și dinspre nervi (pentru a-i hrăni sau drena), se poate dovedi o operație delicată și periculoasă, din cauza că structurile vasculare riscă să se regăsească tractate într-o direcție diferită de cea a nervului pe care îl deservesc. Dacă un nerv nu mai primește aportul de sânge de care are nevoie din cauza unei tensiuni mecanice , care atinge vasele de sânge ce-l hrănesc sau îl drenează, propriul său sistem de inervare nociceptivă se poate activa.

Cea mai frecventă manifestare a disfuncționalității nervilor este sindromul de canal (sau de tunel), aproape oricine a auzit de sindromul de tunel carpian. Numai că acest sindrom de canal(tunel) se poate produce oriunde în corp, nu doar în zona mâinii și a antebrațului. Tunelul comprimat sau întins al unui nerv devine o amenințare pentru neuronii pe care-i conține , iar neuronii situați în pereții nervului semnalează pericolul.Cauzele pot fi medicale, metabolice, hormonale sau nonmedicale – mișcări greșite, traumatisme (chiar minore), prea multă sau prea puțină mișcare, mișcări repetitive, etc.

Orice terapeut manual cu o activitate bogată s-a confruntat la un moment dat cu situații în care un pacient relatează despre o durere care apare în anumite configurații posturale, sau doar la anumite mișcări, ori chiar dureri continue într-un loc anume , pe care nu le-ai putea lega de vreo patologie și care, aparent, nu au justificare, încât e greu să te gândești la vreo procedură cu care să poți ajuta persoana respectivă. Cel mai adesea acești pacienți sunt și complet debusolați după ce au făcut investigații medicale în urma cărora nu s-a depistat nimic , sau, și mai rău, li s-a spus că suferă de celebra tulburare neuro-vegetativă ( un fel elegant de a-i spune persoanei că n-are nimic și totul e în mintea ei, în reacțiile ei exagerate la stress, etc. ) De fapt, problema persoanei e una reală, fizică, manifestă ,are legătură cu nervii subcutanați și e, în marea majoritate a cazurilor, ușor de tratat – evident, prin DNM.