Pentru ca exista inca destul de multa nedumerire in privinta terapiei Bowen m-am hotarat, dupa 10 ani de practica, sa scriu un articol, pe cat posibil lamuritor, in aceasta privinta. Unii, care nu au apelat inca la beneficiile terapiei, nu pot crede ca asa ceva ar putea functiona si, pentru ca exista o moda aproape sa emiti judecati de valoare, chiar si din pozitia ignorantei totale, se grabesc sa declare ritos ca este vorba doar despre efectul placebo. Deschid aici o paranteza, ca sa spun ca eu, una, as fi fericita sa pot declansa un asemenea efect la marea majoritate a celor care vin sa-i ajut. Dar stiu ca lucrurile nu stau deloc asa si ca singura mea abilitate este sa aplic tehnica Bowen exact asa cum am invatat-o; daca cineva are vreun merit, acela este Tom Bowen, inventatorul acestei terapii.
Altii, care deja s-au bucurat de beneficiile terapiei, sunt mai uimiti dupa rezolvarea problemelor, decat erau inainte de prima sedinta, iar aceasta e pentru mine dovada clara ca nu au venit la cabinet cu incredere oarba (singura care ar fi putut declansa mult clamatul efect placebo), ci, mai degraba, cu o timida speranta, dupa ce au epuizat restul metodelor clasice. Si chiar aceste persoane vor sa stie cum de au reusit sa ,,se repare”, iar nedumerirea lor contine o stare de contrariere maxima, caci tocmai au trecut prin niste sedinte cat se poate de blande, uneori atat de relaxante pana la a-i adormi de-a binelea si devine de neinteles cum e posibil ca efectele sa fie atat de serioase. Si, pentru ca ,,ceata” sa fie si mai densa, incercarea de-a intelege duce la ratacire totala atunci cand ii spui terapeutului ca ai dureri de cap, decizia este sa-ti lucreze o procedura aplicata pelvisului, si, ce sa vezi ? trec durerile de cap. Sau ca esti mereu irascibil, iar terapeutul iti lucreaza pe abdomen, si – stupoare , devii calm, senin, ba chiar te miri de ceilalti care se enerveaza din senin.
Aparent, lucrurile nu au logica ; privita din afara, de necunoscatori, terapia Bowen pare de neinteles. Din interior insa, de la nivelul practicienilor, care au invatat-o in cadru organizat si avand suficiente cunostinte de anatomie si fiziologie incat s-o inteleaga, totul este logic, bazat pe principiul cauza-efect; alegerea pe care terapeutul o face intre numeroasele proceduri invatate si si alte numeroase combinatii de proceduri, se face pe baza unui discernamant riguros, care ia in calcul multe date referitoare la profilul individual al celui tratat; nimic nu tine de intuitie, fler sau noroc.
Totusi, cred ca este bine ca incercarii oamenilor de a intelege ,,cum e posibil asa ceva ?” (am auzit de zeci de ori intrebarea , formulata exact asa) sa i se raspunda intr-un mod argumentat, caci intrebarea nu reflecta doar o simpla curiozitate, ci uneori teama ca starea de bine obtinuta in urma terapiei nu are logica, e pura intamplare si problemele or sa revina.
Asadar, sa ne intoarcem la Tom Bowen, inventatorul tehnicii care-i poarta numele. In anii ’50 ai secolului trecut, in Australia, Tom Bowen era deja un nume, datorita succeselor remarcabile obtinute in cabinetul sau din Geelong unde trata foarte multi pacienti. Recomandandu-se ca osteopat, folosea totusi o tehnica complet necunoscuta, dar extrem de eficienta. Celor care voiau sa stie cum a ajuns s-o descopere, le raspundea ca ,,a fost un dar de la Dumnezeu” , raspuns din care oricine putea intelege orice, inclusiv sa interpreteze raspunsul ad-litteram. Eu , personal, cred ca Tom Bowen stia exact ce a inventat (numai asa se explica precizia uluitoare a procedurilor sale) numai ca , fiind atat de mult inaintea timpului sau, nu ar fi avut ce si cui sa explice, cu atat mai mult cu cat el nu era medic. A preferat ca, la un moment dat, sa accepte sa-i fie consemnata metoda ca atare, lasand posteritatii sa inteleaga multi ani mai tarziu ce dar minunat a facut el omenirii.
Si … multi ani mai tarziu, adica pe la inceputul acestui secol, oamenii au inceput sa inteleaga secretul (sau cea mai mare parte a lui) ce sta la baza terapiei Bowen , si anume FASCIA .
Naturopatii cunoasteau fascia de mult timp; medicina clasica a fost, insa, ceva mai delasatoare. Abia la inceputul secolului actual a inceput sa se preocupe de ea cu adevarat, desi, chiar si acum , fascia e considerata inca un tesut neexplorat suficient !
Asa cum era de asteptat, unul dintre pionierii adevaratei intelegeri a importantei fasciei in corpul uman, este un chirurg : Jean Claude Guimberteau. Doctorul Guimberteau a fost format in departamentul chirurgiei plastice reconstructive si estetice la Universitatea Bordeaux din Franta si s-a specializat in chirurgia mainii, devenind apoi unul din pionierii microchirurgiei si al transplantului de organe. Realizator si producator a numeroase filme asupra materiei vii, el a pus la punct un nou concept despre organizarea tesuturilor vii si a propus o noua ontologie pentru arhitectura interioara a corpului uman.
In 2004 Jean Claude Guimberteau realizeaza primele filmari in vivo cu o minuscula camera endoscopica asupra fasciei, publicand si o carte in acest sens : ,,Promenade sous la peau “ ( Plimbare sub piele). Titlul in engleza este ,,Strolling under the skin” . ( Cei interesati puteti gasi filmele pe internet , cu titlurile in franceza sau in engleza, cum doriti).
Descoperirile sale sunt de-a dreptul fascinante, caci adevarata complexitate a fasciei nu era nici macar banuita pana la acea data ; imaginile filmate de el au revolutionat stiinta si cunostintele noastre despre fascie, despre care dr. Guimberteau spune :,, Este aparent haotica in organizare, dar e un haos doar aparent; gratie lucrului pe fascie, incepem incet, incet sa percepem anatomia si organizarea noastra arhitecturala interna. Suntem, cu adevarat, o retea fibrilara. Si asta de la suprafata pielii pana la cel mai profund os, pana la ultima celula, totul este legat printr-o retea fibrilara, al carei diametru este extrem de variabil, dar continuu. Nu exista spatii libere, totul este continuu. ”
E firesc sa fie asa, mi-as permite sa adaug, caci fascia e un tesut fundamental al corpului nostru , apare in a treia saptamana de viata intrauterina, asa ca, ulterior, le va contine pe toate celelalte, ajutandu-le, hranindu-le, sustinandu-le, protejandu-le. Oricat ar fi de flexibila si subtire, aparent fragila, este cel mai important tesut al corpului uman, caruia chiar ea ii da forma. Nu exista vreo miscare a corpului in care ea sa nu aiba un rol, nu exista functie a vreunui organ pe care ea sa nu o ajute. S-a constatat de ceva vreme ca chiar si informatia calatoreste prin fascie de 3-6 ori mai rapid decat prin fibrele nervoase.
Fascia este un tesut conjunctiv foarte elastic, in componenta caruia intra colagen, reticulina si elastina; ea imbraca celelalte tesuturi si organe din corpul nostru , de la mare la mic, intr-o retea continua , globala; daca ne referim la un muschi, spre exemplu, ea nu il imbraca doar in exterior, ci si fiecare fus muscular si fiecare microfibra musculara are propriul invelis fascial, conectat la aceasta retea globala.
Acum, daca ne reamintim ca terapia Bowen este o metoda holistica de revenire la echilibru a corpului, , intelegem si de ce : adresandu-ne anumitor locuri precise de pe corpul pacientului, este inevitabil, sa accesam intregul. Fiecare miscare de tip Bowen ia in calcul restabilirea functionarii optime a fasciei si faptul ca ea e dispusa mai ales longitudinal in corp. Miscarile se fac mai ales transversal peste muschi, ligamente, tendoane, sunt miscari care lucreaza chiar cu capacitatea de glisare a fasciei, provocand-o , punand o usoara presiune incat ea sa se goleasca , dupa care miscarea propriu-zisa de rolare, o elibereaza si ii da voie sa se reumple de fluidele proprii, incat sa-si restabileasca nivelul optim de hidratare si flexibilitate, antrenand restabilirea functionarii la nivel de intreg , caci , repet, ea este un tesut global !
Acest tesut conjunctiv, prezent in tot corpul si desfasurat incepand direct de sub piele, imbraca muschi, tendoane, ligamente, sustine organele si oasele, pana la cele mai profunde niveluri, ca o formidabila panza de paianjen intretesuta la modul total si realizand echilibrul corpului la fel cum in arhitectura unghiurile si distribuirea fortelor se fac pe principiul tansegritatii. Este de la sine inteles, ca actionand la suprafata pielii in anumite puncte precise, se pot realiza deblocari inclusiv la distanta, caci impulsul, odata plecat, calatoreste prin fascie sub forma unei vibratii ; acesta e motivul pentru care marea majoritate a pacientilor resimt senzatii diverse in timpul unei sedinte Bowen.
Subestimata de-a lungul secolelor, fascia suscita acum un mare interes, caci joaca un rol central in sanatatea noastra si nu doar la nivel osteo-articular. Cercetarile la nivel international se apropie putin cate putin de capatul acestei enigme. In 2007 , in SUA , la Harvard Medical School, a avut loc Fascia Research Congress.
In Italia , chirurgul ortoped si profesorul universitar de anatomie Carla Stecco, de la Universitatea din Padova, a studiat fascia si a realizat o lucrare de referinta, primul atlas al fasciei din lume : ,, Atlas of Human Fascial Topography”(2014). Iata ca dupa 4 secole de isorie a anatomiei, fascia este, in sfarsit, repertoriata in ansamblul corpului uman. Desigur, este vorba doar despre acele parti mult mai consistente ale fasciei , cum ar fi fascia toraco-lombara, ilio-tibiala, plantara, etc, dar nici chiar acestora nu li se daduse importanta cuvenita pana acum. Carla Stecco spune ca :,, In ultimii zece ani cercetarile asupra fasciei au cunoscut o crestere exponentiala. Noi am plecat, cu adevarat, de la zero. Cunostintele de anatomie au progresat, avem o mai buna intelegere a fenomenelor microscopice, moleculare, dar ne ramane , in continuare, mult de invatat despre fascie.”.
In SUA , Thomas Myers , autor al ,, Anatomy trains: Myofascial Meridians for Manual and Movement Therapists” , este cel care a cartografiat pentru prima data meridianele miofasciale , ajutand la o mai buna intelegere atat a terapiilor manuale, cat si a importantei miscarii fizice (mai ales a exercitiilor specifice) pentru mentinerea unei stari optime de sanatate, mentinand , de fapt, integritatea structurala a fasciei. El spune ca strucutra tansegritatii permite o mai buna intelegere a sistemului fascial ca sistem global. ,,Oasele noastre plutesc in acest tesut conjunctiv ; daca l-am face sa dispara, toata aceasta constructie s-ar prabusi”.
In Germania, Siegfried Mense , profesor de anatomie la Facultatea de Medicina din Mannheim, a facut cercetari asupra rolului fasciei, descoperind ca fascia toraco-lombara este impregnata de terminatii nervoase, ceea ce justifica adeseori durerile de spate :,, Noi stim ca fascia e o sursa a durerii foarte importanta, pe de o parte pentru ca e destul de bine inervata, pe de alta parte pentru ca are o conexiune foarte performanta cu celulele nervoase ale maduvei spinarii; putem concluziona deci ca fascia are un rol foarte important in durerile de spate.” Un lucru deosebit de important, mi-as permite sa adaug din perspectiva terapeutului Bowen, pentru ca durerile de spate sunt atribuite, in marea majoritate a cazurilor, discopatiilor vertebrale, ceea ce nu e intotdeauna corect. Doctorul Raymond Branly, fondatorul metodei Niromathe, remarca la randul sau in cartea sa ,,L’osteopathie raisonnee” (Osteopatia rationala – carte din care am si tradus, de altfel) ca sunt numeroase persoane care au chiar hernii de disc fara nicio simptomatologie si altele, care nu au nicio problema vertebrala, dar au dureri crunte de spate. Iata ca implicarea fasciei explica acest tip de patologie si explica, de asemeni, si de ce terapia Bowen functioneaza excelent in aceste cazuri (ca , de altfel si metoda Niromathe).
Toti acesti oameni de stiinta sunt de acord ca fascia este sediul unui mare numar de receptori ai durerii si ca stressul o influenteaza considerabil; de asemeni rolul miscarii este recunoscut unanim ca factor de mentinere al echilibrului fasciei si, prin ea, a intregului corp.
Concluzionand, fascia poate uneori sa sufere tulburari cronice; crispari si indurari, sau, cand isi pierde elasticitatea si vascozitatea, aderente. In acest caz, diferiti muschi sau parti ale muschilor nu mai ajung sa alunece cu usurinta unii fata de altii. Aceste probleme survin ca urmare a stresului, a obisnuintelor posturale gresite, a traumatismelor (fizice sau psihologice), sau imbatranirii. Fasciile care si-au pierdut proprietatile pot antrena diverse probleme, ca durerea, spasmele sau tensiunile musculare cronice, o perturbare a metabolismului muschilor, o jena articulara, o proasta circulatie a limfei, sau chiar un dezechilibru in aliniamentele corporale. Aceste probleme pot antrena alte consecinte , ca tulburarile digestive, nevralgiile, dificultatile respiratorii sau oboseala generalizata. Philip E. Greenman , profesor de osteopatie la Universitatea din Michigan considera ca o mica schimbare in miofascie poate sa cauzeze un important stress fiziologic in corp. Astfel, o restrictie in articulatia unui picior , poate sa faca mersul sa consume cu 40% mai multa energie, iar daca doua articulatii sunt afectate la acelasi picior , efortul poate ajunge pana la 300%.
Revenind la terapia Bowen, desi este atat de blanda si complet neinvaziva, eficienta ei este posibila tocmai datorita faptului ca se raporteaza la fascie si ca orice miscare a oricarei proceduri urmareste sa redea functionalitatea si echilibrul ei structural, inlaturand posibilele blocaje. De aceea spunem ca terapia Bowen este o metoda holistica de revenire la armonie si echilibru si tot de aceea spunem ca terapeutul Bowen, oricat ar fi de remarcabile rezultatele lui, nu este un vindecator, ci doar un facilitator al actului de vindecare, corpul pacientului fiind acela care se vindeca pe sine insusi, in urma inlaturarii restrictiilor. Unii s-au gandit sa ridiculizeze sintagma de ,,activare a doctorului interior” , despre care vorbesc terapeutii Bowen , dar nu exista nicio exagerare in aceasta metafora, pentru ca reechilibrarea fasciei antreneaza efecte benefice in tot corpul, datorita globalitatii fasciei despre care tocmai am spus. Faptul ca cineva vine la terapie cu dureri de spate si remarca faptul ,,uimitor” (doar pentru pacient, nu si pentru terapeut !) ca o data cu rezolvarea problemelor lombare ajunge si sa doarma mai bine, sau scapa de hemoroizi si constipatie, este perfect explicabil in lumina noilor cercetari la nivel mondial referitoare la fascie. Si poate ca de aceea Tom Bowen a spus ca ,, terapia Bowen este un dar de la Dumnezeu” , pentru ca faptul in sine de a reusi sa inteleaga sau sa intuiasca modul de functionare al fasciei, cu atat de mult timp inainte de descoperirile recente si sa elaboreze tehnica ce-i poarta numele, a fost coplesitor chiar si pentru el.
O sa inchei spunand ca ma simt onorata de-a fi avut sansa sa invat aceasta tehnica, asa cum ma simt onorata ori de cate ori reusesc sa-i ajut pe altii sa revina la echilibru, pentru ca sanatatea lor imi reconfirma sensul efortului de-a incerca sa ma ridic la inaltimea darului facut de Tom Bowen oamenilor.
Luiza Predescu – terapeut Bowen