Osteopatia rațională

OSTEOPATIA RAȚIONALĂ

de dr. Raymond Branly

(traducere în limba română de Luiza Predescu)

Osteopatia a fost o vreme îndelungată o metodă de vindecare pur empirică, de competența vindecătorilor *, apoi a paramedicilor și a câtorva medici. Doar de vreo 20 de ani, medicina științifică, admitându-i eficacitatea, începe să se ocupe de ea serios. Chiar și astăzi osteopatia rămâne, totuși, foarte obscură pentru cea mai mare parte a contemporanilor noștri. Ea va trebui să-și găsească locul în sânul unui arsenal terapeutic, fizic, chimic și chirurgical. Această lucrare n-are nicio pretenție. Ea vrea să fie un document de fraternitate intelectuală, un aport suplimentar în lupta împotriva bolii

R.B.

(* - termenul francez ,,rebouteux” nu are corespondent complet în limba română, desemnând persoana care știe să pună la loc articulații și să vindece dureri, mai mult de origine mecanică; am folosit un corespondent parțial – acela de ,,vindecători”). Aș vrea mai întâi să mă prezint. Mă numesc Raymond Branly. Sunt de spirit cartezian; am făcut, de altfel, studii de matematică înainte să fac Medicină. Am fost, pe urmă, un strălucit student la Medicină, un lucrător îndârjit, căci am fost, practic, tot timpul primul în promoția mea. Am obținut, de altfel, titlul de laureat al Facultății de Medicină din Lille. M-am instalat ca medic generalist în 1975 și foarte repede am fost decepționat de exercițiul practicii mele. Mi-am dat seama că medicina era, mai ales, o știință contemplativă și că, pe plan terapeutic, chiar dacă s-au realizat progrese incontestabile și fantastice, acestea reprezentau destul de puțin în raport cu câmpul imens al domeniului medical. De aceea m-am obișnuit să spun, la modul anecdotic : medicina e bine, din nefericire există bolnavi ! În medicină, de altfel, cuvintele vorbesc , adesea, prin ele însele . Nu spunem guerir (a vindeca) – gai rire (râs vesel), tumeur (tumoră) – tu meurs (tu mori), morphine (morfină) – mort fine (moarte fină, ușoară) ? Cuvântul pacient își e suficient lui însuși (patient – răbdător dar și pacient ). Aș vrea să adaug că în cuvântul patogenie există radicalul patauger (a suferi). Am fost cu atât mai decepționat pentru că într-o zi, a venit să mă vada la cabinet unul dîntre vecinii mei, foarte simpatic, antreprenor în zidărie. Acest domn prezenta un lumbago. Ca toți medicii din Franța și din Navara, i-am prescris arsenalul terapeutic de referință din epocă: era vorba despre un antiinflamator, un decontracturant muscular și un antalgic. Trei zile mai târziu, m-a contactat: starea sa se agravase, era înțepenit în pat. Am procedat ca și cum aș fi stăpânit problema și i-am dat același lucru în injecții. Același lucru, bineînțeles, pentru că nu există și nici astăzi nu există nimic altceva (chiar dacă numele medicamentelor s-au schimbat). Două zile mai târziu, l-am întâlnit în stradă. Se plimba vesel, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mândru de munca mea, mă opresc, îl interpelez și aflu noutățile: ,, Știi, îmi spune el, pentru că e vorba despre tine, am să-ți spun : m-au transportat la un vindecător și am ieșit un sfert de oră mai târziu, vindecat “. Încă un șoc. Eu, medic burdușit de diplome, nu eram capabil nici măcar să vindec un lumbago, care fusese vindecat într-un sfert de oră de un vindecător care n-avea nici măcar certificat de studii. De spirit cartezian fiind, am vrut să știu dacă această tehnică era reproductibilă. Am îndrumat deci 10 pacienți către acest vindecător și am văzut ieșind șase sau șapte vindecați sau net ameliorați. Această tehnică era clar reproductibilă. Erau deci multe lucruri care nu mi-au fost predate în facultate și , totuși, ce spălare pe creier suferisem ! Rămânând mereu de spirit cartezian, mai degrabă decât să-l disprețuiesc pe acest vindecător cum o faceau mare parte a confrăților mei deveniți suficienți ( chiar nu văd de ce !), m-am dus la acest vindecător și i-am cerut să binevoiască să mă-nvețe tehnica sa, în condițiile sale; dar a refuzat. Și el își era suficient lui însuși. Am căutat atunci o școală și m-am regăsit la Rennes, la Facultatea de Medicină, cu Yvon Lesage, un om de o extremă gentilețe. Am mers acolo pentru 3 ani, chiar dacă locuiam în Pas de Callais, și am obținut diploma de manipulări osteo-articulare. Am frecventat apoi GETM al lui Lucien Grumholz, apoi școala lui Raymond Richard la Lyon. Am învățat chiropractica (tehnica Devenport), am frecventat școala Sutherland la Saint Ouen și am învățat tehnica Moneyron cu Guy Pointud, succesorul lui Jean Moneyron la Vichy. Am vizitat numeroși osteopati de-a lungul Franței, vindecători sau medici. Îl amintesc , de asemenea, pe Georges Fournier, veterinar osteopat, care a binevoit să-mi dezvăluie tehnica sa. Le mulțumesc tuturor: m-au ajutat mult. De altfel, am obținut, din curiozitate, o diplomă în acupunctură și una în homeopatie și am citit, bineînțeles, o mare cantitate de lucrări referitoare la osteopatie. După 1978, am practicat exclusiv osteopatia, mai întâi chiropractică pentru 8-9 ani, apoi tehnica Jones cu metoda Wieselfish Giamatteo, pentru 8-9 ani, de asemenea. În sfârșit tehnica Moneyron și metoda Niromathe . Ansamblul cunoștințelor mele și o muncă de cercetare îndârjită, mi-au permis să pun la punct metoda Niromathe care optimizează foarte net rezultatele deja fabuloase, obținute cu tehnica Moneyron. Acesta este ansamblul cunoștințelor pe care vreau să-l expun în această lucrare. Osteopatia a fost pentru mine o revelație. Ea nu este ezoterică, ci chiar carteziană. O să mă străduiesc să vă fac s-o cunoașteți și sper să vă fac să împărtășiți convingerile mele. EXTRAS DIN ZIARUL ,, VOCEA NORDULUI “ de duminică, 31 august 2003, rubrica ,,Cu voce tare” (curierul cititorilor) :

Osteopatia, asigurările sociale și eu De mai bine de doi ani sufăr de dureri foarte puternice care intervin după o plimbare, de exemplu. Aceste dureri mă împiedicau să exercit orice activitate fizică. În doi ani am consultat doi medici generaliști și trei specialiști , fără rezultat. Am consultat, de asemenea, și un profesor universitar, care după 10 minute mi-a declarat că aveam artroză, ceea ce știam deja de cinci ani! După consultație, am plătit 91,47 euro și această artroză n-avea nimic de-a face cu durerile mele. În disperare de cauză, am fost să consult un osteopat, care , după ce mi-a pus o întrebare, m-a manipulat pentru 10 minute. Am ieșit din cabinetul lui vindecat de o durere pe care o duceam de doi ani ! De unde se poate concluziona : este păcat că acțiunile osteopaților nu sunt rambursate de asigurările sociale. Mai mult, este normal că un osteopat să poată în 10 minute să determine originea răului și să-l vindece, când eu consultasem numeroși medici ? Această afacere personală a costat foarte mult asigurările sociale ( consultații + kinetoterapie + medicamente), și singura consultație care n-a fost rambursată a fost aceea a vindecării ! G.R. Lille Aș vrea să fac 4 comentarii referitoare la acest articol :

Un exemplu n-are nicio valoare științifică. Dar nu e vorba deloc de un exemplu sau de un caz izolat. Acest tip de situație eu, personal, îl întâlnesc în zece cazuri pe zi, în timpul consultațiilor mele.
Autorul n-a precizat ce tip de tehnică a folosit osteopatul. Există tehnici puțin performante cu 20% vindecări. Pacientul putea, foarte bine, să facă parte din cei 20%.// Există , de asemenea, tehnici foarte performante, unde nivelul de vindecare se apropie de 80%. // Acest pacient putea, de altfel, să facă parte din 5% vindecări ( legate de efectul placebo) ale unei tehnici perfect nule.
Acest pacient prezenta o artroză și a fost vindecat de artroza sa (cum vom vedea mai departe) .
Există o prapaștie fenomenală și suprarealistă între lumea osteopaților și comunitatea medicală științifică. Această prăpaștie are (după o expresie consacrată) nevoie să fie umplută. Este, în parte, rațiunea acestei lucrări

Pentru că o metodă terapeutică să fie bună , ea trebuie să fie :

EFICIENTĂ
INOFENSIVĂ ( PRIMUM NON NOCERE )
REPETITIVĂ

Osteopatia, în particular Metoda Niromathe prezintă aceste criterii . CONSIDERAȚII GENERALE Osteopatia există de milenii. Fresce egiptene ne arată gesturi manipulatoare. Ocultată, chiar disprețuită de medicina oficială, ea a rămas multă vreme apanajul vindecătorilor. Reluarea ei, la începutul secolului trecut de către medici americani ( Still, Sutherland, Fryman, Magoun, Mitchell, Jones) nu a convins; totuși, în mod obișnuit, tot ce vine din America e frumos ! Abia foarte recent osteopatia tocmai a fost introdusă în programa de învățământ a facultăților de medicină. Asta ține de mai multe rațiuni : Prima rațiune : versantul terapeutic a fost părăsit. Progresele extraordinare realizate de medicina au fost, în mod esențial, pe planul constatărilor. Dezvoltarea biologiei, a geneticii, a imagisticii medicale este fantastică. Vedem astăzi la RMN anomalii pe care chirurgul nu le vede cu ochiul liber. Asta începe, de altfel, să pună câteva probleme: este vorba, cu adevărat, de anomalii ? Se vor dezvolta ele, sau vor rămâne în stadiul respectiv? Au ele vreo legătură cu tulburările funcționale prezentate de pacient? Trebuie realizată ablația? Problemele de ordin funcțional, se știe, n-au fost întotdeauna rezolvate. La asta se adaugă faptul că fiecare individ este, sub raport funcțional, diferit de vecinul său. Mai ales progresele în domeniul terapeutic n-au urmat progreselor realizate în domeniul cunoștințelor și al tehnologiilor. Cea mai mare parte a diagnosticelor, a etichetelor lipite pe probleme (de sănătate) nu scot la lumină nicio terapeutică specifică adaptată. Se merge pe lună, dar nu se știe niciodată cum să vindece un guturai. Adesea soluția terapeutică (medicală) nu este decât paliativă: surâsul artificial pe care-l aduc antidepresivele nu vindeca pacientul. Ori medicul bun nu este cel care constată, nici măcar cel care tratează, ci acela care vindecă. Asta îmi amintește de filmul ,,Manon des Sources” în care un bătrân țăran uluit îi răspunde savantului care-i explica inexplicabilul :,, Readuceți-ne apa noastră, o să ne explicați pe urmă”. A doua rațiune : în imaginea societății, medicina a devenit mult prea materialistă. Medicină a devenit, la modul extrem, tehnică . Cu justificări certe, foarte adesea. Cum să depistezi un diabet altfel decât prin biologie? Cum să depistezi un glaucom fără să folosești material medical? Dar acest aspect materialist se revarsă prea des asupra a ceea ce pare să fie aberații: Un pacient prezintă vertij. I se ia tensiunea și e găsită prea mare. Se atribuie vertijul hipertensiunii arteriale. De fapt vertijul reprezintă un semn funcțional. Tensiunea arterială este luată cu un material, un tensiometru și acest material decide că tensiunea arterială are valoare de cauzalitate. Totuși am putea să ne gândim că vertijul poate să dea angoasă, angoasă care cauzează creșterea tensiunii. Sau chiar că o a treia cauză favorizează ambele simptome. Sau că cele două simptome n-au nimic de-a face unul cu altul. Din ce în ce mai des, sunt introduse tulburările funcționale ale pacientului în construcții intelectuale în care anomaliile biologice, morfologice, radiologice au valoare de cauzalitate. Un pacient e consultat pentru dureri lombo-sacrale persistente. Bilanțul radiologic obiectivează o dezaxare rotuliană. Este ea, cu adevărat, patologică? Este ea, cu adevărat, la originea problemei funcționale? Nimeni nu știe, dar e corectată chirurgical . Se reechilibrează ? Acesta nu era, totuși, motivul consultației și pacientul nu ceruse atât de mult . Ultima construcție intelectuală pe val : osteodensitometria. O pacientă prezintă dureri. Sistematic are dreptul la osteodensitometrie. O decalcifiere (perfect naturală cu vârsta ) e pusă în evidență. Este tratată decalcifierea. Această decalcifiere nu are, totuși, cum vom vedea mai departe, nicio legătură cu durerile. Numeroase persoane osteoporotice nu prezintă, de altfel, nicio durere. Totdeauna, același lucru : această hipertehnologie e omniprezentă . Dificil, în aceste condiții, să-ți imaginezi că o simplă presiune cutanată va permite dispariția simptomelor. A treia rațiune : Medicina a ajuns progresiv monopolizată de către chimie. După marile descoperiri chimice ale secolului trecut (vaccinuri, penicilină, digitalină, aspirină, antiaritmice, cicatrizante…) descoperiri , fie zis în trecere, fantastice, toată activitatea medicală s-a polarizat pe chimie. Premiile Nobel în medicină, de altfel, de 20 de ani nu sunt atribuite medicilor în sensul propriu al termenului, ci chimiștilor. Biologia moleculară e omniprezentă. Toată cercetarea medicală este astăzi axată pe biologia moleculară. Răspunsul medical la orice problemă este, în mod esențial, prescripția medicamentoasă. Sectorizarea medicală accentuează acest fenomen. Ministrul sănătății și Academia de medicină se îngrijorează astăzi de acest supraconsum. Acest mod de gândire, orientat evident spre chimie, a frânat dezvoltarea terapiilor adiacente. A patra rațiune : Medicina s-a normalizat într-un mod de reflexie ,,analitică” și ceea ce e în afără normelor, e suspect . Putem spune azi că toți cardiologii, pneumologii, dermatologii, endocrinologii, ginecologii… sunt ,,clone” (asta nu are nimic peiorativ), dar trebuie să recunoaștem că ei fac exact același lucru, de la Lille la Marseille. Această normalizare care e pusă în practică de câteva zeci de ani, tocmai a fost oficializată de RMO. Ea este rezultatul schimburilor. Confruntarea ideilor și armonizarea lor sunt, fără discuție, benefice. Șocul ideilor e cel care face lumină. Dar această standardizare, această robotizare devine, în același timp, inchizitorială. Astăzi pacientul poate să moară cu condiția să moară după reguli . Asta a frânat și continua să frâneze dezvoltarea modurilor diferite de a gândi. Ori, în absolut, trebuie să fii în afără normelor pentru a face o descoperire. Este, deci, esențială presiunea pacienților preluată prin mediatizare, care a permis ecloziunea osteopatiei în medicină. Căutarea economiilor de către asigurările sociale, multiplicarea recursurilor medico-legale, conștientizarea prescripțiilor medicale excesive trebuiau să contribuie la dezvoltarea osteopatiei. INDICAȚIILE OSTEOPATIEI Mai întâi o prima întrebare : CUI SE ADRESEAZĂ OSTEOPATIA ? Osteopatia se adresează exclusiv :

Congestiilor osteo-articulare de origine mecanică și consecințelor lor : dureri, impotență funcțională , fie ele acute sau cronice.
Congestiilor viscerale de origine mecanică și consecințelor lor : dureri, tulburări funcționale, fie ele acute sau cronice.

Lista indicațiilor e lungă :

Congestii osteo-articulare acute :

Cervicalgii (torticolis), dorsalgii, lombalgii (lumbago), sacralgii, coccigodinii.
Cefalee, migrene.
Sinuzite, dureri faciale.
Tendinite, indiferent de localizare.
Nevralgii faciale, craniene, cervico-brahiale, toracice, abdominale, sacrale, crurale, sciatice.
Periartrite, capsulite, bursite.
Calcificări inflamatorii (de exemplu tendinita calcificată a supraspinosului sau a marelui ligament plantar).

Congestii osteo-articulare cronice Tabloul de mai sus poate fi reluat în integralitate. Cuvântul ,,artroză” își face intrarea aici ( a se vedea capitolul care-i este consacrat). Congestii viscerale acute sau cronice de origine mecanică “ Numeroase faringite, esofagite, gastrite, colite, cistite, congestii hemoroidale, tulburări ginecologice sunt vindecate grație osteopatiei (a se vedea capitolul care le este consacrat). Numeroase tulburări funcționale pot beneficia de osteopatie : Insomnii Vertij (aproape întotdeauna legat de blocajul primei vertebre cervicale) Plânsul bebelușului care poate suferi și el, chiar dacă nu se poate exprima verbal. La modul global 60-70% din durerile și tulburările funcționale Sunt de origine mecanică. Răspund la un tratament osteopatic. Se vor vindeca cu acesta. CUM O CONGESTIE VISCERALĂ SAU OSTEO-ARTICULARĂ CARE DUREAZĂ DE 20 DE ANI POATE SĂ FIE VINDECATĂ CU UN TRATAMENT OSTEOPATIC ? Pur și simplu, pentru că leziunea osteopatică responsabilă de această congeștie e un fenomen VIU (chiar dacă e întreținut de 20 de ani !). Leziunea osteopatică (L.O.) este un SPASM SPASM MUSCULAR + TENDINOS + LIGAMENTAR + FASCIAL El poate dura 8 zile: cazuri acute : lumbago, torticolis 2 luni : cazuri subacute 10 ani : cazuri cronice ( etichetate ca artroze atunci când privesc articulațiile.) Acest spasm poate dispărea spontan; mulțumim lui Dumnezeu, altfel toată lumea ar fi artrozată la toate nivelurile. Acest spasm poate, de asemenea, să dispară foarte ușor grație tratamentului osteopatic. CUI NU SE ADRESEAZĂ OSTEOPATIA? Osteopatia nu se adresează congestiilor osteoarticulare și viscerale de origine : Traumatică : fracturi, rupturi. Infecțioasă : infecții bacteriene, virale, micotice și parazitare. Metabolice : ex.: gută articulară, arterioscleroză, procese trombotice Tumorale : tumori benigne și maligne Imuno-alergice , ex.: poliartrită cronică evolutivă, spondilartrită ankilozantă, boli sistemice, alergii. ……………………………………………………………………………………………………………….. Câteva exemple : A – ARTROZĂ Artroza este în mod obișnuit corelată cu uzura, cu modificările degenerative vizualizate prin radiografie :

ciupituri articulare
microgeode
osteofite

Această uzură este, de fapt, un fenomen natural legat de îmbătrânire. Această uzură nu mai mult decât osteoporoza, n-are nicio legătură cu semnele funcționale, respectiv cu congestiile, durerile și redorile pe care le prezintă pacientul. Exemple clasice :

Domnul X, 60 de ani, se plânge de dureri și redori la genunchi. Bilanțul radiografic obiectivează semne importante de uzura. I se spune că aceste simptome sunt legate de uzura. El pleacă în vacanță în Provence și durerile îi dispar total pe timpul sejurului. Poate să alerge, să meargă fără probleme, să facă kilometri fără simptome. Ori uzura nu a dispărut, totuși. O radiografie făcută pe loc ar fi identică cu cea pe care o avea înainte.

Ce s-a întâmplat deci? Datorită climatului, al mediului, spasmele au fost înlăturate. Este ceea ce poate face și osteopatul (cu anumite tehnici, ca și metoda Niromathe). E cât se poate de evident că nu se vindecă uzura ! Dar sunt făcute să dispară durerile și redorile. Pacientul nu cere nimic în plus. 2 – Domnul Y, 75 de ani, prezintă radiografii dezastruoase: e ,,plin de artroză”. Totuși nu simte nicio durere și aleargă ca un iepure. 3 – Domnul Z prezintă manifestari de tip artrozic. Totuși radiografiile sunt absolut normale.

Nu există , efectiv, nicio corelație între , pe de o parte, semnele radiografice de osteoporoza sau artroză și, pe de altă parte, durerile și redorile prezentate de pacient. Durerea e ceva ,, viu “. Nu este o entitate morfologică . Durerea mecanică e un spasm . Un spasm muscular, ligamentar și fascial. Un spasm persistent. Uzura, dimpotrivă, e un fenomen natural, asimptomatic . B – Sinuzitele, otitele ( acute, subacute și cronice) De 8 ori din 10, ele sunt secundare unui blocaj al oaselor craniului și ale feței. Așa cum vom vedea mai departe, oasele se mobilizează cu respirația, nu doar coastele, ci toate oasele, în particular oasele cutiei craniene. Blocajul antrenează o imobilizare a oaselor craniului. Această imobilizare antrenează, la rândul ei, o congeștie locală: conductele de evacuare (trompa lui Eustache , canalele sinuzale) se congestionează. Cavitățile nu mai sunt drenate. Putem eticheta această situație :

Cefalee, dacă ea privește sfenoidul sau oasele boltei craniene
Sinuzita, dacă ea privește oasele proprii nasului, etmoidul și maxilarul.
Otita, dacă ea privește vomerul , stâncă temporalului și sfenoidul.

Această congeștie poate favoriza secundar o dezvoltare bacteriană, virală sau micotică, dar aceasta nu este la originea tulburării. Originea este blocajul. Eu tratez sistematic otite, sinuzite, cefalee … cu degetele mele… cu rezultate spectaculare. Aceeași schemă se poate aplica micului bazin. Adesea, după ce am tratat o lombalgie, pacienții semnalează o dispariție a hemoroizilor sau a cistitelor recidivante. Există, desigur, autentice sinuzite, cistite, otite legate de o infecție virală sau bacteriană, de o patologie imuno-alergică, de o patologie tumorală. Este rolul medicului să pună un diagnostic. Dar nu e mai puțin adevărat că originea mecanică reprezintă cauza majoră; cu atât mai mult când tulburările sunt cronice sau recidivante.

C – DURERILE VISCERALE Faringitele, esofagitele, gastritele, enteritele, colitele, cistitele… pot avea o origine infecțioasă, imuno-alergică, psihică, metabolică, tumorală. Adesea, totuși, mai ales când sunt cronice sau recidivante, ele nu sunt decât reflectarea unei compresii a nervilor trofici, rahidieni sau cranieni. Blocajul rahidian sau cranian e responsabil de o nevralgie care generează o congeștie viscerală. Este încă o dată rolul medicului de a pune un diagnostic și de a face distincția între ce este mecanic și ce nu este. E de la sine înțeles că tratamentul osteopatic ar trebui să fie sistematic întreprins în cazul leziunilor cronice sau recidivante. D – HERNIA DE DISC Apariția, o dată cu vârsta, a herniilor discale este un fenomen natural, legat de îmbătrânire. Îmbătrânind, pierdem câțiva milimetri. Cu vârsta, platourile vertebrale se apropie. Discul intervertebral se lărgește și face, în mod natural, o revarsăre , debordând de o parte și de alta . Trei sferturi dîntre pacienții de peste 60 de ani prezintă hernii de disc fără simptomatologie funcțională rahidiană. Invers, numeroși pacienți prezintă o simptomatologie rahidiană, fără hernie de disc. Aici, încă, aspectul radiografic nu are nicio legătură cu simptomatologia funcțională. Spasmul, o dată produs, este la originea blocajului care generează dureri și impotență funcțională sau la originea herniei de disc care apare, sau care se mărește. Înlăturarea spasmului reduce hernia de disc la starea ei anterioară și face să dispară simptomatologia. ( voi continua traducerea cât de curând )