Niciodată să nu spui niciodată!

Un sfat care merită urmat mai ales atunci când ești pus în fața unor situații mai rar întâlnite.
Când am aflat de terapia Bowen, am fost tentat să spun: niciodată nu va avea rezultate. Asta era tentată să creadă partea profană a conștientului meu. Dar, acea parte predispusă la studiu și cercetare, care mi-a ghidat atât viața personală cât și, mai ales, viața profesională (fiind chirurg și doctor în științe medicale), m-a făcut să cercetez.

Și așa am găsit-o pe Dna. Luiza Predescu.

Abordarea pe care a avut-o la telefon mi-a ridicat un semn de întrebare: și dacă este ceva ce eu nu știu? Am zis ”hai să văd”. Mi-am făcut o programare, l-am consultat pe ”Doctor Google” iar apoi am început să rememorez informațiile din facultate: proprioceptori, ligamente, fascii, mecanisme reflexe, potențiale electrice și câmpuri magnetice și am devenit curios. Am ajuns la cabinet mult mai informat, nu la fel de sceptic, dar foarte curios. Mă chinuia spatele de mai mult de 1 an iar antiinflamatoarele, antialgicele și decontracturantele ajunseseră ca apa de ploaie pentru durerea mea. Să n-o mai lungesc, după primele 2 ședințe și respectând indicațiile de igienă posturală pe care doamna mi le-a dat, durerile au dispărut și ”m-am îndreptat”, am putut să mă mișc normal ziua și să dorm noaptea fără întreruperile date de durere la fiecare întors în pat. Am continuat până la a șaptea ședință și a trebuit să mă opresc, din motive profesionale (o perioadă de participări la congrese, conferințe și în delegații în obiectul meu de activitate).
Nu știu foarte clar ce s-a întâmplat în aceste ședințe, dar știu sigur ce a rezultat: am scăpat de durerile chinuitoare, merg drept, dorm bine și nu mai…”consum” medicație. Din când în când mai uit să respect indicațiile și mă mai doare, dar pentru o perioadă scurtă și cu o intensitate mult redusă.

Vă las pe voi să trageți concluziile voastre. Principalele mele concluzii sunt că mi-a făcut bine, am găsit și câteva explicații științifice (în limita cunoștințelor mele) și, în această speță, nu voi mai spune ”niciodată”.
Merită să încercați, ar putea să vă facă bine. Rău sigur nu vă face. Dar aveți în vedere un lucru: deși pare, nu este o vrăjitorie, manevrele nu sunt un panaceu, iar dacă ceva nu poate fi ameliorat, doamna Predescu vă va spune, cu onestitate și sinceritate, care sunt limitele.

Respect pentru asta și mulțumiri pentru ajutor!
S. Ungureanu – tel (07.. omis datorită reglementărilor GDPR)
3 decembrie 2025