„Am apelat la tehnica Bowen, respectiv la serviciile doamnei terapeut Luiza Predescu, dupa o operatie minim invaziva de hernie de disc L5-S1 care generase si o stenoza de canal medular. Hernia a fost evidentiata prin RMN cu multi ani in urma, dar am rezolvat fiecare criza prin chiropraxie (tehnica prin care s-a agravat hernia dupa un anumit stadiu), osteopatie si osteopatie viscerala (prin care am evitat o operatie acum 2 ani, dar tratamentul este de durata – cateva luni si mai scump decat tehnica Bowen).
Dupa operatie mi-am recapatat controlul neurologic asupra membrului inferior stang, dar au ramas durerile de nerv sciatic si probleme neurologice la nivel senzitiv si m-am internat doua saptamani intr-o clinica de recuperare, la externare constatand o usoara ameliorare.
Dupa prima sedinta de terapie Bowen intensitatea durerilor a scazut la jumatate, iar dupa a doua sedinta acestea au disparut, astfel incat dupa a treia sedinta am putut reincepe serviciul, la mai putin de doua luni de la operatie. De asemenea, a fost rezolvata si partea senzitiva in proportie de 99%.
Vazand efectul acestei tehnici, precum si afland de la doamna Predescu (o persoana supercalificata si foarte informata in domeniul tratamentelor ( care in RO inca sunt denumite neconventionale) si de la care am primit recomandari si pentru alte probleme, caci tehnica Bowen are o arie de aplicabilitate pe mult mai multe afectiuni, am continuat tratamentul si pentru alte probleme – pentru oboseala cronica, spondiloza cervicala etc. De asemeni, l-am adus si pe fiul meu, care avea dureri aproape permanente la coloana.
Dupa aceasta experienta, recomand cu caldura terapia Bowen si, in mod special, pe doamna terapeut Luiza Predescu (nivel Master cu 14 ani de experienta), atat celor care vor sa evite o operatie pe coloana, cat si celor care au suferit o interventie chirurgicala, inclusiv pentru prevenirea aparitiei aderentelor in primele saptamani dupa operatie.
Va multumim din suflet, doamna Predescu si va dorim multa sanatate.
Cu deosebita consideratie,
Ionel L. – Telefon indisponibil, conform Regulamentului General Privind Protecţia Datelor
17 aprilie 2021