Terapia Bowen pentru hernie de disc și discuri lombare deshidratate

Mă numesc Antonia M. și am apelat la serviciile doamnei Predescu pentru diagnosticul de L5-S1 hernie discală cu bază largă de implantare paramedian dreapta, cu mici osteofite anterioare L3-S1 și deshidratarea tuturor discurilor lombare. Știu că orice hernie de disc apare în timp și nu de pe o zi pe alta,  dar în cazul meu ea și-a arătat colții, fără să fiu pregătită, la sfârșitul lunii martie, când, timp de câteva zile, nu m-am mai putut nici mișca, nici ridica, apărând dureri mari. Acela a fost și momentul în care am aflat că am o problemă  la coloană, care nu era simplă, ci una extrem de serioasă.

Am refuzat ideea de a mă opera și am încercat acupunctura și fizioterapia, timp în care durerile doar s-au ameliorat. Am început să caut alte alternative pentru operație și, în felul acesta, am găsit site-ul www.terapeutic.ro pe care am citit review-urile foarte bune pentru tratamentul Bowen realizat de doamna Predescu. După primele ședințe durerile au scăzut în intensitate, simțind îmbunătățiri și în privința somnului și a stării generale. Am continuat terapia, cu mai multă încredere, în total 9 ședințe, iar acum durerile nu mai există.

Da, recomand terapia, cu toată convingerea!

 

Antonia M.

Telefon indisponibil, conform Regulamentului General Privind Protecția Datelor

7 iulie 2017

Terapia Bowen pentru hernie de disc și discuri lombare deshidratate
Derulează în sus